Marți, BNR a scăzut dobanda de la 4,25% la 4%, încă un minim istoric de aproape trei decenii, ce nu au prins nici părinții noștri, când aveau credite pentru apartamente. Iar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, s-a rugat public încă o dată de bancherii comerciali să reducă și ei dobânzile la creditele în lei, măcar în linie cu mișcările BNR, pentru a reanima creditarea, care stă în comă de câțiva ani și care la rândul ei să miște cererea și implicit economia, care stă doar în exporturi și agricultură.
Sunt mulți clienți buni care trebuie finanțați mai ușor… Dacă nu dau credite, băncile nu vor avea din ce să trăiască… Excesul de lichiditate în lei trebuie să se ducă în economie (pentru că liniile de finanțare în euro pleacă înapoi afară și nu se mai întorc). Acestea sunt declarațiile guvernatorului BNR, în speranța că îl va auzi cineva din clădirile de sticlă ale băncilor de unde economia românească, cu foarte puține excepții, a devenit un loc de unde trebuie să scoți banii la prima ocazie înainte să te prindă din urmă vreo insolvență.
Această scădere a dobânzii la BNR ar fi trebuit să fie breaking news-ul tuturor cel puțin o săptămână și să susțină încrederea în viitor atât a companiilor, cât și a persoanelor fizice că se pot împrumuta mai ieftin sau că li eliberează niște bani prin reducerea costurilor actuale ale împrumuturilor.
Reducerea dobânzii a pierdut partida cu ceea ce a început luni seara, când premierul Victor Ponta și ministrul finanțelor, Daniel Chițoiu, au anunțat la o oră de vârf încheierea cu succes a negocierilor cu FMI: cota unică de 16% rezistă încă un an, crește salariul minim, iar CAS-ul scade de la mijlocul anului viitor dacă sunt bani. La schimb cu menținerea cotei unice, guvernul Ponta „a obținut” o nouă taxă pe carburanți care va mări prețul benzinei cu 5-10%, o indexare a accizelor cu rata inflației – adică cu 3% – și o nouă listă lungă de lucruri care vor fi supuse impozitării: alei, parcări, stâlpi etc. Plus că s-a dat voie primarilor să majoreze taxele locale cu mai mult de 20%. Deci ce s-a câștigat prin reducerea dobânzii la lei, cel puțin de către BNR, s-a pierdut dublu prin încheierea „cu succes” a negocierilor cu FMI și apariția noilor taxe.
În urmă cu aproape zece zile s-a încheiat cu succes, de partea investitorilor, oferta de acțiuni Romgaz, care a stârnit ceva interes atât în țară cât și în afară, scoțând din conturi 380 de milioane de euro, bani care acum par extrem de mulți având în vedere că investițiile străine au scăzut la 1,4 – 1,6 miliarde de euro pe an.
Din păcate, Romgazul este anulat de certitudinea că portughezii de la Millennium trebuie neapărat să găsească un cumpărător pentru operațiunile din România, unde investiseră aproape de 200 de milioane de euro.
Și pe lângă Millennium mai sunt și alte bănci care trebuie neapărat să își reducă expunerea pe România. În aceste condiții, sursele de finanțare se reduc către minimul necesar și doar către clienții cu istoric, lăsând proiectele de viitor și antreprenorii în seama altora, care nu prea există acum.
Producția industrială a României, la care râvnește și Ungaria, a crescut cu 9% în acest an, ceea ce este remarcabil în condițiile în care Europa nu a scăpat în totalitate de criză.
Din păcate, creșterea producției industriale este anulată de stagnarea sau minimul din sectorul construcțiilor, care ține economia în loc și nu o ajută să iasă mai repede la suprafață. Per total, o creștere economică de 2% atât în acest an cât și anul viitor nu poate susține mai departe o creștere a consumului, o majorare generală a salariilor și, implicit, a nivelului de trai.
Tot din păcate, ceea ce câștigăm pe o parte pierdem pe altă parte învârtindu-ne astfel în loc de câțiva ani.
Iar cei care fac cu rândul la putere își pasează fiecăruia guvernarea și problemele. Băsescu și Boc au îndatorat România, au majorat TVA-ul și au tăiat salariile pentru că guvernarea Tăriceanu, formată din PNL și PSD, a aruncat banii pe fereastră când erau ei la putere, iar Ponta spune acum că trebuie să introducă noi taxe și impozite ca să reîntregească salariile din cauza a ceea ce a lăsat Băsescu în urmă.