Din mila lui Victor Ponta
Și dacă guvernul Ponta ar pune toate pensiile pe card, așa cum i-a amenințat pe poștașii-greviști – fapt care ar conduce la pierderea celui mai important contract al Poștei Române – cum ar mai putea fi posibilă „privatizarea de succes” a CNPR, pe care și-o dorește premierul?!
Pentru ce ar cumpăra cineva o instituție care trăiește din mila lui Victor Ponta? „Noi am preluat Poșta Română nu doar în faliment, ci și cu uriașe fraude. Încercăm să o salvăm cu o privatizare de succes. Dar să nu dai pensiile oamenilor e inadmisibil și inacceptabil. Poșta mai trăiește în primul rând pentru că noi punem pensiile prin poștă. Altfel, le punem pe card. Există soluții. Eu nu vreau să mă gândesc la alte soluții, pentru că asta înseamnă că jumătate din personal pleacă acasă. Ar fi grav pentru Poșta Română. Pentru pensionari, nu”, a declanșat premierul micul său șantaj împotriva „poștașilor inumani”, după cum i-a caracterizat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Eu mi-i și închipui pe sărmanii pensionari – unii dintre ei fiind chiar cei care urcau scara, în genunchi, zilele-astea, pe la tot felul de instituții ale statului, plătitoare de ajutoare sociale și de handicap – cum pleacă ei la drum, în zi de pensie, cu mașini, basculante, căruțe, vapoare, lotci, sănii, schiuri, grăbindu-se către cel mai apropiat oraș de comuna, satul, cătunul ori casa lor răzleață pe vreun munte ori pe vreun deal, ca să-și extragă banul din bancomat.
Sau poate că va ordona guvernul instalarea, în fiecare primărie din țară, a câte unui bancomat guvernamental?
Eu zic că e inadmisibil, în calitate de premier, să ajungi la astfel de amenințări absurde lipsite de seriozitate și decență, în loc să-ți trimiți omul de la conducerea Poștei Române, instalat acolo politic, și plătit cu 11.000 de euro pe lună – după cum susțin poștașii -, ca să discute cu oamenii. Să-i întrebe, eventual, ce-i doare, ce probleme au, de ce protestează. Nu se poate ca autismul unor conducători plătiți cu bani grei din munca celor pe care îi ignoră și desconsideră să aibă mereu câștig de cauză.
Li se reproșează poștașilor că sunt prea mulți, că netul a preluat o bună parte din munca lor, că Poșta trebuie restructurată. De acord, deși nu ei sunt răspunzători de această situație. Înțeleg că există un proiect, bine pus la punct, de reorganizare și restructurare a CNPR, realizat de o firmă importantă, care zace de ani buni în sertarele șefilor Comunicațiilor și ai Poștei. De ce nu a pus, niciunul dintre ei, în aplicare acest proiect?!
De ce actuala conducere a Poștei și a minsterului de resort încearcă să facă o măgărie, emițând un act adițional la contractul de muncă, prin care norma de lucru este redusă la patru-șase ore – implicit a salariilor cu 15-20 la sută, acestea ajungând în multe cazuri la 500 de lei? Mai mult, actul adițional prevede un număr de zile neplătite, lunar.
Cei care protestează, asta cer – ruperea pisicii. Recunosc că sunt mulți și că nu se pot lupta cu statul și cu netul, în același timp, dar vor să fie aplicate, cinstit, prevederile contractuale și sindicale: concedieri colective cu plata unui număr de salarii compensatorii, implicit să fie declarați șomeri pentru a putea intra în posesia ajutorului de șomaj.
Cer guvernului să nu „coafeze” aceste măsuri – despre care, evident, USL nu a vorbit în campanie -, să le asume, să le pună în practică și să nu-i condamne la sărăcie, ținându-i pe toți la muncă, așa mulți cum sunt, pe salarii de mizerie pentru ca, în cârca lor, să lenevească șefi plătiți cu salarii nesimțite.
Sunt ei, oare, inumani pentru că vor să fie dați afară cinstit?!