Doamna Dăncilă ne-ar lăsa, dar nu ne merită nimeni

Premierul Dăncilă a împrumutat consilierul artistic al președintelui Iohannis. Prezentă la Școala de Vară a Femeilor Social-Democrate, captiva din Palatul Victoria a rostit un discurs cu frazarea și accentele patetice ale chiriașului de la Cotroceni. Sau, amândoi profesori, s-au contaminat de tonul emfatic al serbărilor școlare.

Și, pentru că tot a fost astăzi Ziua Limbii Române, a promis solemn că va mai face greșeli de exprimare, ca să ne țină ocupați să i le corectăm. Altfel de greșeli e ferm convinsă că nu face. Rezultatele economice sunt foarte bune, investitorii străini dau buluc, iar românii sunt orientați pe un drum bun – probabil la figurat.

(E bună o Școală de Vară la vremea ei. Altfel nici n-am fi băgat de seamă câte realizări are Guvernul Dăncilă condus de Dragnea).

Și a mai spus că, chiar dacă ar pleca din Palatul Victoria, n-are cui să ne lase. Eu cred c-a vrut să spună că ne-ar lăsa, dar nu ne merită nimeni.

A primit aplauze binemeritate. O doamnă social-democrată din prezidiu a ținut să concluzioneze, apoteotic: „A expus în câteva cuvinte dorința de a fi om”. Bine, dar insuficient punctat: a expus, în câteva cuvinte, dorința de a fi om cu poporul. Care e o fiară capabilă de revoluții și de involuții.

Dorința de a fi om, niciodată împlinită, m-a împins să mă întrerup din jocul de șah și să urmăresc discursul.

Simțeam nevoia să dau o raită prin secolul XXI românesc. Să inspir adânc briza politică. Să ascult Marșul Funebru al pestei porcine: Sui-ne-vom! Copacul e falnic și ne cheamă/ Îl vom urca degrabă, ram cu ramă/ În cer își are seva, nu-n palide ogoare/ Ne-am asomat destinul, nu-i rost de amânare…

Joc aceeași partidă pe care am moștenit-o în urmă cu o mie patruzeci și opt de ani și jumătate, în ziua când maestrul Al-Lajlaj s-a ridicat de pe covorul de Tabriz, înainte de a apuca să rostească „Shah mat!” (Regele e mort!). Elefanți și călăreți – ebonită și ivoriu. Zaruri. (Cât dreptate avea Gică Hagi, pe care s-au grăbit mulți să-l ia în balon: „Fotbalul e ca șahul, dar fără zaruri”! Ei bine, se referea la ancestralul șah feeric).

Nu am în față tabla de șah. E o partidă oarbă. Cam cum joacă guvernanții cu țara.