Doamna de Tinichea a Americii

Am citit „Living History” (2003) cu creionul în mână. O autobiografie tezistă, sufocată de poncifuri, fără fărâmă de emoție – nici din greșeală. Viața acestei persoane, mereu plăcut surprinsă de sine, are o traiectorie impecabilă. Cele câteva neîmpliniri, care, firește,  nu i se datorează – atent retușate – sunt motive de inspirație pentru panseuri și povețe de o înduioșătoare banalitate.

Am răsfoit și „Hard Choices” (2014), pentru că mă interesau, după cum urmează: 1) justificarea  susținerii invadării Irakului (când știa mai bine ca alții că acolo nu există arme de distrugere în masă – ilustrul său soț l-a monitorizat atent pe Saddam); 2) cele vreo treizeci de pagini de explicații confuze despre episodul Bengazi și 3) împachetarea teoretică a altor câtorva gafe groase vizând Orientul Mijlociu, din vremea când era Secretar de Stat.   

De o ambiție patologică, cu o viziune de pioneză, Hillary Rodham Clinton are toate șansele să devină președintele Statelor Unite.

Nu faptul că ar fi expirată (pe care îl subliniază nerușinat de tânărul său contracandidat, republicanul Marco Rubio), nici că poate nu e complet refăcută medical ar împiedica-o să câștige. Cu atât mai puțin faptul că nu stăpânește și nu corelează informații elementare. O echipă de campanie eficientă (videoclipul prin care își anunță candidatura e chiar meseriaș) o va aduce în 2016 la Casa Albă. „Națiunea cu cea mai lungă democrație din istoria umanității” va fi mândră să înregistreze un nou record – prima femeie președinte.

Doar viața însăși poate opri ascensiunea acestei Doamne de Tinichea – ofensiva  rusească, dezastrul din Afganistan, dezastrul din Libia, dezastrul din Siria, dezastrul din Irak, sceleratul Stat Islamic. Precipitându-se, toate acestea și altele care vin din urmă vor reclama un om de fier în Biroul Oval, fie el și femeie.