Doctrina Iohannis, prima dilemă: sunteți de acord să fie bine să nu fie rău?
Miza oficială a fost mai mică, mult mai mică. Au căzut toți de acord, plimbându-se unul după altul pe la masa de discuții de la Cotroceni, că vor sprijini majorarea bugetului Armatei până la 2% din PIB în 2017. Da, 2017. Față de puțin peste 1% din PIB acum.
Președintele României a vrut să înceapă elegant și, probabil, în forță, hotărât, primul an de mandat. A vrut să demonstreze că deține abilitatea de mediator (amplificată de cele 6,24 de milioane de voturi din turul II investite în el) care se spune că i-ar fi lipsit fostului șef de la Cotroceni. A vrut să demonstreze că îi poate aduna pe liderii politici la masa lui și să îi facă să semneze ce vrea el. Și a reușit. I-a chemat, ei au venit, le-a cerut să fie de acord, ei au fost de acord. Toată lumea e fericită. Și totuși, nu. Nu chiar toată lumea.
Dând la o parte faptul că s-a semnat un acord pentru a pune în aplicare un angajament ferm semnat de România cu NATO în 2006 și că în februarie 2013 CSAT a semnat exact același lucru, prima „victorie” a președintelui ca mediator este una facilă, lipsită de o miză reală sau de consistență, menită doar să îi contureze imaginea de factor coagulant în mediul politic local.
O victorie frumoasă, consistentă, ar fi fost dacă toți cei prezenți la masa de discuții (că negocieri nu au fost) ar fi semnat că depolitizează administrația publică. Sau dacă s-ar fi angajat să promoveze un pachet de legi ale Educației care să rămână în vigoare timp de cel puțin cinci ani. Sau dacă ar fi semnat un act prin care se angajează să sprijine orice inițiativă de creștere a numărului locurilor de muncă.
Nu. Nu a fost așa. Dar toți au ieșit zâmbind. Poate mai puțin președintele, care încă exersează. Premierul campion la minciuni (de la plagiatul dovedit la salvarea prin faliment a Oltchim) a fost mulțumit. Și de scaunele de la masă și de faptul că mai prinde ceva capital de imagine dacă „stă frumos în poză cu președintele” care l-a bătut la alegeri cu un milion de voturi. Și ceilalți șefi de partide au fost bucuroși că pot împrumuta, fie și pentru scurt timp, măcar un pic din capitalul de imagine al încă proaspătului președinte al României.
E drept, unii dintre ei s-au dat de gol că au venit mai mult din foame de expunere la TV. Unul dintre ei, de exemplu, venit să semneze acest document constatator că pot sta toți la o masă și că toți știu să semneze aceeași hârtie, a profitat de prezența camerelor TV pentru a-și readuce în opinia publică proiectul de revenire la monarhie. Altul a jucat cartea minorităților (melodie veche pe voce relativ nouă), iar altul a anunțat că vrea guvern de uniune națională, că poate așa primește și partidul lui ceva mai mult decât două funcții de secretar de stat la Turism și Fonduri Europene.
Da. Este bine că s-a semnat acest document. Dar miza lui este prea mică. Pentru o astfel de primă întâlnire între toți liderii politici care contează ar fi trebuit ales un subiect mai important. Faptul că președintele a vrut să își înceapă periplul de la Cotroceni cu o victorie garantată este de înțeles, „dă bine”. Dar gestul în sine este unul fără valoare pentru noul proiect al României. Este bună și imaginea președintelui, are nevoie de ea pentru următoarele proiecte.
Dar tocmai imaginea bună de care se bucură încă neprihănitul președinte al României ar fi trebuit folosită pentru a pune în mișcare mecanismul noului proiect al României, vândut în campania electorală. Întâlnirea ar fi trebuit să aibă un rezultat pe măsura semnificației pe care s-au chinuit să i-o dea participanții. În final însă, a fost un banal exercițiu de imagine inițiat de președinte și acceptat cu bucurie nerușinată de toți ceilalți „comeseni”.