Domnu’ Viorel de la doi

O asociație de locatari pestriță dă zor să-și schimbe șeful. Măsoară o dată și încă o dată și-l pune pe același. Domnu’ Viorel, de la doi, are până la urmă experiență. A stat opt luni pe funcție și blocul n-a rămas o dată fără apă rece. Deocamdată.

Cu șefu-i clară. Dar adjuncții? Să tot fie vreo 27, câte doi-trei pe etaj, iar adjuncții adjuncților, vreo 60, să prindă fiecare garsonieră, măcar unul. Unde-s mai mulți în spațiu se pot muta la RA-APPS.

Iar domnu’ Viorel le dă ce vor. Îi place bucuria maselor. Îi plac uralele și zăngănitul cheilor de broască în semn de apreciere. „Vă rog, nu merit”, e modest.

Vin televiziunile, filmează, pleacă. „În imobilul din Piața Victoriei numărul 1 petrecerea coontinuă fără evenimente deosebite”.

Cât domnu’ Viorel se ia de mână cu locatarii să joace în fața scării hora bucuriei, un nou-venit pe scară schimbă yalele. În loc, lasă bilet în ușă: „Cutia de reclamații e la domnul George. Et. 3”. „Domnu’ Radu, e-al dumneavoastră obraznicul ăsta?”, sar pensionarele cu experiență, trecute și-altădată prin spaima urmăririi și a persecuției. Să înceapă, deci, scandalul. Doar domnu’ Viorel este senin.

Domnului Viorel îi place Victor Ponta. L-ar urmări iarăși și iarăși, cu atât mai mult acum, când nu mai este domnu’ Dan. Îi place flerul lui și cum nu i se mișcă nici mușchiul cel mai fin pe față când iese și declară sobru: „Vom crește pensiile, vom respecta justiția, vom cumpăra noi avioane”.

Îi place mâna forte cu care semnează numai ce-l face fericit. Îi place satisfacția cu care-și ține-n șah colocatarii și în brațe camarazii. Îi place că le zâmbește, iar lor le-ngheață sângele în vine și vorbele pe buze. Că fierb, fără funcții promise sau fără atribuții, cu teama că sunt urmăriți, cu spaima că li se va lua puterea, dar mârâie discret, vorbind cu „dumneavoastră”. Și dincolo de toate, că-i senin. Iar domnu’ Viorel cam cinic.