Dottore Ponta și toarș` Colonnello Băsescu
Premierul Victor Ponta: „Nu țin la titlul de doctor”.
Ce spui tu, străine? Vasăzică, un om care se presupune că a trudit ani de zile, tocindu-și ochii în biblioteci și arhive, că a ars niște neuroni încercând să aducă o contribuție originală și valoroasă în domeniul său, obținând un titlu, cel puțin teoretic, de mare prestigiu intelectual, nu ține la propria lui muncă. Nu-mi imaginez cum e posibilă o asemenea atitudine, afară de cazul în care zisa muncă nu îți aparține. În loc să susțină că poate și are de gând să-și apere fiecare rând din teza sa, V. Ponta îi jignește pe toți cei care au un doctorat cinstit, atâția câți or fi în țara asta. Ca și în cazul copistului Mang, sesizez la Ponta aceeași inaderență la texte aflate sub semnătura sa.
Apoi: a nu cita cu indicarea în subsolul paginii sau la sfârșit de capitol a autorului, volumului și paginii din care se citează este o neregulă morală și intelectuală, înainte ca o citare corectă să fie regulă procedurală de bază într-o lucrare științifică – știu bine asta, întrucât am făcut o lucrare de doctorat. Simpla menționare la bibliografie, la sfârșit, a autorilor din care V. Ponta zice că s-a „inspirat” poate fi praf în ochi.
În fine, e de observat că T. Băsescu nu se află în spatele acestei afaceri de plagiat. T. Băsescu se află în fața ei. Acum câteva zile, a ținut repetând în mod obsesiv și apăsat cuvântul doctor, ba chiar și, cu rânjetul sardonic caracteristic, dottore, să se știe că el o să „i-o tragă” lui Ponta. Faptul că acuzația a fost injectată securistic în media, fără s-o susțină cineva în mod deschis, e simptomatic pentru „stilistica” prezidențială.
Ceea ce nu-l îndreptățește nicidecum pe V. Ponta să anunțe că, dacă a „greșit”, e gata să renunțe la titlul de doctor – și atât. Pentru furt intelectual, demisia din funcția de premier e singura ieșire cât de cât onorabilă. Mă voi număra printre cei care îl vor considera un prim-ministru nelegitim dacă n-o face.
Oricum, mie, unul, V. Ponta mi-a demonstrat deja că e un personaj profund pârât din punct de vedere moral și intelectual. Nici nu mă mai interesează să verific citatele, la prima vedere grăitoare, livrate de turnătorul civic anonim pe net.