Două povești de Rosh Hashana

De ce două? Pentru că ambele au bătut drum lung venind din Galiția, fiindu-și toiag una celeilalte.  

Prima se petrece într-o noapte ca asta, în ajun de Rosh Hashana.  Povestesc ucenicii lui Baal Shem Tov, care se nimeriseră într-un han. După ce primele trei stele s-au aprins pe cer, l-au auzit pe hangiu mutând oale și ulcele, căutând înfrigurat ceva. Au tras cu ochiul și l-au văzut scoțând un catastif, pe filele căruia a început să plângă amarnic.

Notase acolo, cu scrupulozitate, toate păcatele pe care săvâșise peste an – data, ora, circumstanțele.

Apoi ștergându-și lacrimile, a deschis al doilea catastif. Acolo erau înșirate, la fel de conștiincios, toate momentele din an în care s-au abătut asupra lui necazurile.

Când a terminat de citit până la ultima literă, a ridicat privirile spre cer și I s-a adresat lui Dumnezeu: „Am păcătuit împotriva Ta, Stăpâne! Dar în noaptea aceasta toți iertăm și suntem iertați. Să lăsăm trecutul în urmă! Nici eu n-am făcut ce trebuia, dar nici Tu n-ai făcut mereu ce Te-am rugat, Iartă-mă și Te iert. Suntem chit”.

A doua poveste se petrece în dimineața de Rosh Hashana, în sinagoga unui ștetl. Înainte de a sulfa în șofar, rabinul aflase că vizavi s-a oploșit un amărât, un străin venit de departe.

A început să psalmodieze Lamenatzeach și glasurile credincioșilor l-au urmat. Dar atunci când cântecul s-a sfârșit, rabinul a tăcut brusc. A trecut o oră în liniște desăvârșită și oamenii au început să se agite.

Într-un târziu, clarvăzătorul rabbi Levi Yitzchok, căci el era, li s-a adresat:

„Fraților, vizavi e un om care vine de departe și, neștiind decât o boabă de ebraică, nu pricepe ce cântăm. În timp ce psalmodiam, l-am auzit rugându-se întristat Celui de Sus. Zicea: