Două scenarii de criză politică

Cum o dai, cum o întorci, toată afacerea asta cu referendumul este departe de a fi încheiată. Un verdict al Curții Constituționale, așteptat săptămâna viitoare, indiferent care va fi acela, nu va face decât să dea semnalul următorului asalt, într-o bătălie politică în care, așa cum s-a demonstrat în ultima perioadă, nimeni nu mai ține cont de nimic. După toate semnele, tărăboiul va continua cel puțin până la alegerile parlamentare.

Scenariul 1. Curtea Constituțională invalidează referendumul și Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni. Puțin probabil că o astfel de variantă va aduce tensiunea politică la cote normale, chiar și pentru an electoral.

Traian Băsescu a promis că va coabita cu guvernul USL condus de Victor Ponta și își va canaliza toate energiile pentru refacerea credibilității României în fața partenerilor săi, europeni sau de dincolo de Ocean. Greu de crezut.

În primul rând, Traian Băsescu a dovedit că este incapabil să-și ierte vreun adversar politic. N-a făcut-o nici când polemica era la un nivel cât de cât în limitele normalului. Cum va arăta coabitarea lui Traian Băsescu cu Victor Ponta, acum când l-a făcut părtaș la o lovitură de stat, dacă în urmă cu nici doi ani, în disputa legată de adoptarea legii pensiilor, spunea despre actualul premier că „lingea preșul la Cotroceni”, că este „un nimic” și un om politic imatur?

În al doilea rând, în logica discursului prezidențial, coabitarea și recredibilizarea reprezintă o misiune aproape imposibilă. Ce argumente și ce garanții ar putea furniza cancelariilor occidentale, îngrijorate de evoluțiile politice de la București, un președinte izolat la Cotroceni, în condițiile în care toate pârghiile vor fi în continuare în mâna unui guvern ai cărui membri, așa cum a reieșit din stenogramele referendumului, vorbeau despre clubul patronat de tandemul Ponta-Antonescu ca despre un grup infracțional organizat?

De cealaltă parte, USL nu va depune armele la picioarele unui Traian Băsescu întors la Cotroceni sub înaltul patronaj al Curții Constituționale. Cele 7.403.836 de voturi date pentru demiterea președintelui suspendat vor fi folosite până la ultimul pentru a demonstra lipsa de legitimitate a acestuia. Chiar și așa însă, nu este exclus ca mariajul PSD-PNL să înceapă să scârție. Cum procentele USL, care înainte de 29 iulie ajunseseră la aproape 60%, au început să o ia la vale după eșecul demiterii lui Băsescu, se vor auzi, cu siguranță, voci care vor reclama decizia greșită de a intra în jocul „all in” al lui Crin Antonescu. Nu întâmplător poate, înainte de suspendare, Ion Iliescu susținea, într-o declarație pentru gândul, că prioritare sunt alegerile, demiterea lui Băsescu fiind o discuție ce se poate deschide după parlamentare.

De altfel, cu tot scandalul din jurul nominalizării a doi miniștri cu ai învățământului – Corina Dumitrescu cu un CV de „Standford” și Ioan Mang cu opera academică plagiată – și unul, Victor Alistar, incompatibil, USL a reușit la primul test electoral, alegerile locale, un scor de aproape 50 la sută. Premisele unei creșteri în perspectiva parlamentarelor, creștere care ar fi îndreptățit-o să revendice puterea fără drept de apel, erau reale. USL nu avea decât să mărească/reîntregească salariile și să dea înapoi banii reținuți ilegal pensionarilor. Cu un PDL decimat în opoziție și un Traian Băsescu prăbușit în sondaje, nici că ar fi avut nevoie de mare lucru.

La un bilanț politic realist al celor aproape opt săptămâni de la suspendarea lui Traian Băsescu, ar fi câteva lucruri pe care le-ar putea pune pe hârtie USL. Prima „performanță” ar fi că în doar câteva zile, în urma unui blitzkrieg instituțional, PSD și PNL au anulat toate eforturile guvernelor precedente, inclusiv ale celor pe care le-au condus sau din care au făcut parte, punându-și în cap toate cancelariile europene care au reclamat atentatele repetate la adresa statului de drept. Niște „băsiști”, s-a auzit ecoul de la București și delirul a continuat, culminând după referendum, când USL, perdant într-un joc în care a făcut cărțile, a încercat să scoată din pix cvorumul necesar trimiterii acasă a lui Traian Băsescu.

A doua „performanță” a USL a fost că a reușit să reinventeze PDL-ul și pe Traian Băsescu, transformându-i în adversari redutabili în perspectiva alegerilor parlamentare de la finalul acestei toamne. În jurul PDL s-au grupat o serie de formațiuni de centru-dreapta care până la sfârșitul lui august își vor formaliza colaborarea într-o alianță electorală. În plus, democrat-liberalii și-au rezolvat, cel puțin pentru moment, problema prezidențiabilului, Mihai Răzvan Ungureanu fiind agreat pentru o candidatură la prezidențiale, fie că vor fi acum, fie la termen, peste doi ani. Cât îl privește pe Traian Băsescu, dincolo de calculele politicii interne, USL a reușit să distrugă un mit pe care, cu migală, și PSD, și PNL l-au construit în ultimii ani: că nimeni nu îl bagă în seamă. Când Jose Manuel Barroso, Angela Merkel sau Viviane Reding sar în ajutorul său, iar administrația Obama își trimite un emisar special la București, e un pic cam greu să mai spui că nu face nici două parale.

Scenariul 2. Curtea Constituțională validează referendumul, amână o decizie sau o pasează Parlamentului care să decidă calea de urmat. În oricare dintre aceste variante, Traian Băsescu nu se întoarce la Cotroceni. În oricare dintre aceste variante, instabilitatea politică va continua cel puțin până la alegeri, iar coordonatele, în mare, rămân aceleași.

În ambele scenarii, guvernarea va ocupa un loc secund. Tărăboiul politic va acoperi zgomotul economiei care încet-încet se va prăbuși odată cu instituțiile statului. Cu sau fără Băsescu, până la urmă cineva tot va trebui să plătească pentru stricăciunile la care, în ultimă instanță, mai mult sau mai puțin, au contribuit ambele tabere.

Dacă oamenii și mijloacele vor rămâne aceleași, o soluție rapidă va fi practic imposibilă.