Drepturile omului – ultima utopie europeană?
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, Martin Schulz, președintele Parlamentului European, Donald Tusk, presedintele Consiliului European și cancelarul Angela Merkel au fost nevoiți să asculte, cu câteva nuanțe în plus, aceleași principii pe care Suveranul Pontif le-a exprimat și în noiembrie 2014, de la tribuna Parlamentului UE. Formulând altfel ideea lansată atunci (a unei Europe sterpe, lipsite de fertilitate și de emoție, care și-a pierdut, în consecință, atracția, înlocuită fiind de birocrația tehnicoidă a instituțiilor sale), le-a vorbit din nou puternicilor oaspeți despre semnele de oboseală și îmbătrânire a continentului nostru.
„Ce s-a întâmplat cu tine, Europă a umanismului, campioană a drepturilor omului, a democrației și libertății? Ce s-a întâmplat cu tine, Europă, patrie a poeților, filosofilor, artiștilor, muzicienilor, a oamenilor de litere?” s-a întrebat Papa, ca din amvon.
A vorbit despre „noul umanism european” la care visează, unul zidit „pe idei noi și pe o economie restructurată, care promovează integrarea și respectul demnității umane (…) Visez la o Europă tânără, capabilă să fie mamă: o mamă care dă viață, pentru că respectă viața și oferă speranță la viață. Visez la o Europă care își îngrijește copiii, care oferă ajutor frățesc săracilor și noilor veniți care caută acceptare după ce au pierdut tot (…) O Europă unde a fi migrant nu este o crimă, ci provoacă un angajament sporit, în numele demnității fiecărei ființe umane (…), unde tinerii pot respira aerul pur al corectitudinii (…), o Europă nemaculată de nevoile insațiabile ale consumerismului (…) o Europă în care nu se va putea spune că lupta pentru drepturile omului a fost ultima ei utopie”.
Le-a cerut liderilor Uniunii Europene, din poziția de Pontifex Maximus (Supremul Constructor de Poduri), să dărâme zidurile (aluzie străvezie la năravurile iliberale tip Viktor Orban).
Pentru ca visul Papei să se împlinească e nevoie (a spus-o chiar Sanctitatea Sa, citându-l pe Elie Wiesel) de o „infuzie de memorie”: o întoarcere la etica solidarității ale cărei valori au guvernat perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Infuzie de memorie” care „să ne elibereze de tentația câștigurilor politice, rapide și ușoare, pe termen scurt”.
La întrevederea privată cu Angela Merkel (obligată să-și tempereze – cu prețul propriei cariere politice – susținerea pentru refugiați), îmi închipui că s-a discutat inclusiv unul dintre principiile care stau la baza bizarei soluții agreată cu Turcia, pe care Papa îl consideră arbitrar: distincția dintre refugiații de război și migranții economici.