Duminica alegătorului plictisit

Am auzit zilele astea tot felul de bocete publice, nu lipsite de o îngrijorare autentică cum că bunii cetățeni nu se vor deranja să meargă la vot. Pentru că i-a doborât iremediabil spleen-ul. Că până acum i-au votat pe cei buni-cuminți și din urne au ieșit tot golanii. Unii, simpatici, cu lipici și care au stat ani buni în fruntea treburilor. Alții, doar golani, dar la fel de longevivi.Toleranța zămbitoare față de „cloșarzi” este uimitoare.

Drept pentru care bunii cetățeni ar fi decis în forul personal-interior să intre într-un soi de grevă civică pe termen nedefinit. Să-și ia bagajul, să se refugieze în insulele confortului și să scoată drumul spre urne din gps-ul personal.

Se tot face vorbire de lehămetire, o stare cu parfum de Orient, care se vrea indusă mintenaș.

Una-i lehamitea, altu-i plictisul. Nici nu știți ce poate stârni plictisul. Alegătorul plictisit are o biochimie capricioasă. Se poate trezi duminică cu gândul roz și năstrușnic că poate încurca ordinea lumii. Se aruncă în teniși și trântește ștampila taman pe candidatul dat deja „ingropat”.

Capriciul ăsta de a „trăi” al alegătorului plictisit poate fi molipsitor și dă un sentiment de bine. (Este oarecum cuantificabil în cercetările sociologilor onești și cu mare drag de meserie, un gen asemănător găinii cu dinți).

Deznodământul este că plictisiții „vii” se vor retrage după ispravă la depou și vor constata la vreo câteva beri cât de grozav e să râzi la urmă.

Sunt un alegător nu cu totul plictisit. Cea mai simpatică imagine ante-alegeri a fost pentru mine cea a unui puști politicos, care mi-a oferit într-o seara, la metrou, un pliant electoral, dintr-o desagă pe care scria „I love New York”. Drept este că pe urmă, în scara blocului, era să alunec pe un teanc de fluturași electorali galbeni, abandonați cu grație.

Din aceste considerente capricioase și din altele nevăzute, voi merge să aleg.

Duminică la vot, cu plictisul înainte!