Egipt: în țarc cu dușmanul
Când armata a dat lovitura de stat – (iată un exemplu clasic de lovitură de stat, d-le Băsescu, d-nă Macovei, doamnelor și domnilor; ceea ce s-a întâmplat la noi vara trecută a fost o golănie politică) – Egiptul era pe muchia războiului civil. Marii lideri democrați ai lumii, în cap cu Obama, folosesc perifraze îngrijorate ca să ocolească sintagma „lovitură de stat”. Un președinte ales în iunie 2012, cu 51,7% e debarcat de armată, după un ultimatum de 48 de ore, Constituția – suspendată, mass-media luată sub control, numit un președinte interimar (în persoana președintelui Curții Constituționale). Lo-vi-tu-ră de stat, de oriunde am privi-o.O știre, neconfirmată la ora când scriu, informează că unul dintre liderii Opoziției, premiatul Nobel Muhammad Mustafa ElBaradei, șeful Agenției Agenției Internaționale pentru Energie Atomică pe vremea invadării Irakului, a fost numit în fruntea unui guvern de tehnocrați.
Susținătorii Opoziției declară că în Egipt n-a fost chiar o lovitură de stat și că revoluția merge mai departe, cu armata în frunte. Frații Musulmani, susținătorii lui Muhammad Mursi (momentan, sechestrat într-o bază militară), nu recunosc noua stare de lucruri și sunt hotărâți să rămână în stradă, până când alesul lor va fi repus în funcție.
Adevărul este că Mursi contabilizase, în doar un an de zile, derapaje grosolane – începând cu lipsa unui program economic, cu persecuțiile împotriva creștinilor și terminând cu amendamentele la Constituție – izbutind să antagonizeze iremediabil societatea egipteană.
Ca să se asigure că pericolul războiului civil e înlăturat (deși, de alaltăieri, din Vinerea Furiei, cum au numit-o susținătorii președintelui debarcat, țara trece printr-un nou val al escaladării violențelor) șeful Armatei, generalul Abdul Fatah Saeed Hussein Khalil al-Sisi a ordonat arestarea unor lideri ai Fraților Musulmani.
Astfel încât astăzi, la 30 de kilometri sud de Cairo, în închisoarea Tura, se află atât fostul președinte Mubarak și cei doi fii, Alla și Gamal, precum și dușmanii lor de moarte, reprezentanții Fraților Musulmani. Istoria i-a aruncat în același țarc. (Ca niciodată, Egiptul are în viață doi foști președinti, un președinte interimar și un viitor președinte, pe cale să fie ales).
Cea mai numeroasă armată din țările arabe e decisă să (re)instaureze democrația. Cu o Opoziție eclectică (în care inamicii istoricii ai lui Mubarak, foștii dizidenți, stau alături de camarila economico-politică a fostului dictator) și cu pro-mursiștii în stradă, generalul Al-Sisi (numit în vara lui 2012 în funcția de ministru al Apărării de chiar Muhammad Mursi) trebuie să scurteze rapid această nouă perioadă de tranziție și să decidă dacă, la viitoarele alegeri, partidul Fraților Musulmani va fi scos (ca pe vremea lui Mubarak) sau nu în afara legii.
Spre deosebire de feldmareșalul Mohamed Hussein Tantawi, care a controlat tranziția până la instalarea lui Muhammad Mursi, generalul al-Sisi e un om de lume, iubit de intelighenția egipteană, școlit la Washington, carismatic și cu un discurs al cărui patetism îți umple ochii de lacrimi.
Mai că-ți vine să crezi că rolul Armatei – fie și într-o republică de 84 milioane de locuitori, ca Egiptul – e nu doar să garanteze suveranitatea și securitatea, dar, la nevoie, chiar să impună democrația.