Este doar economie! Și realitate!

Extrem de emoțional și de implicat, ceva între „n-am avut eu norocul să fiu acolo, că aș fi știut cum să votez!” și jubilația copilărească „întâi au votat și pe urmă au căutat pe Google!”.

Nu sunt adeptul teoriilor lui LeBon și cred sincer că mulțimea va găsi întotdeauna cea mai bună rezolvare a unei probleme, dar numai dacă aceasta este prezentată corect, cu toate datele, iar mulțimea se poate detașa de fondul problemei.

În cazul Brexit, în locul elucubrațiilor cu tinerii care au votat corect și vârstnicii care s-au înșelat, o simplă privire pe un grafic cu evoluția veniturilor pe categorii sociale, în lumea capitalistă post-criză, demonstrază că votanții Brexit sunt cei care au înregistrat cea mai slabă evoluție a veniturilor, și este vorba aici nu de inși de la marginile lumii civilizate, ci de muncitorii din lumea industrializată.

Concret, de la căderea comunismului și până la începutul crizei economice din 2008 veniturile reale ale celor mai bogați 1% au crescut cu peste 60%, iar ale muncitorilor din China cu peste 75%. În esență, mai toate categoriile au înregistrat creșteri de cel puțin 40%, cu excepția muncitorilor din țările bogate, care au avut creșteri ale veniturilor de 2, cel mult 5%.

Intrarea pe piața muncii a muncitorilor din Asia a frânat creșterile de venituri ale muncitorilor europeni, iar perioada de criză a menținut, dacă nu a amplificat această discrepanță. Iar respectivii muncitori furnizează și grosul votanților Brexit, iar asocierea dintre reducerile de slujbe, săderea puterii de cumpărare și imigrația în creștere nu a făcut decât să amplifice resentimentele oamenilor. Rezultatul: Brexit.

Un alt aspect. Cele mai recente date pe care le-am citit arătau că nota de plată a consumatorilor europeni este încărcată cu circa 50 de miliarde de euro din cauza prețurilor mai mari la produsele alimentare; jumătate din prețul produselor agricole europene este decis nu de piață, ci de măsuri administrative. În urmă cu ceva vreme balanța sprijinului pentru agricultori era favorabilă României, cu un plus de 445 de milioane de euro (Bulgaria și Ungaria erau pe plus cu câte 200 de miliarde de euro), în timp ce deficitul Marii Britanii depășea un miliard de euro, iar al Italiei două miliarde de euro.

Aceasta este realitatea, iar opiniile celor ce cred că lumea nu știe ce votează sunt greșite; poate că omul nu va ști să explice folosind termenii potriviți, dar deciziile sale se bazează pe comunicare, pe schimb de idei și pe pragmatism.

Am scris zilele trecute că Europa are nevoie de dușul rece numit Brexit, pentru că intuiam, deși nu aș fi pus mâna în foc, rezultatul referendumului.

În continuare interpretez semnalul dat de Marea Britanie drept punctul de la care politicile Uniunii Europene au nevoie de reforme profunde. În loc să se gândească la asta, birocrații de la Bruxellles au ales să trimită britanicilor mesaje belicoase, pentru a amplifica sentimentele negative pe care rezultatul votului le-a iscat pe insulă. Simple reguli economice, simpla realitate au desenat și desenează în continuare, clar, fără echivoc, zonele sensibile ale societății europene, stagnarea economică, șomajul, lipsa de inițiative.

Nu cred că Marea Britanie va suferi prea mult, pentru că hărțile economice ale lumii nu țin cont de granițe, ci mai degrabă de interesele economice, de tratatele economice ce unesc mari regiuni ale planetei și creează superputeri sau de traseele fluxurilor de investiții, de bani și de jocurile acestora. Norvegia sau Elveția sau chiar Turcia demonstrează că se pot găsi soluții de conviețuire cu Uniunea, și mai cred că bărbăția domnilor Schultz sau Junker se va muia curând.

Dezastrul nu este faptul că o putere importantă ar putea părăsi UE, ci în faptul că politicienii europeni nu depășesc faza de negare și ignoră economia și realitatea.