Dacă nu uităm că, după 2003, principalul câștigător al invaziei Americii în Irak – țară alcătuită în proporție de două treimi din musulmani șiiți – a fost Iranul, înțelegem de ce actualul leadership irakian e fidel regimului de la Tehran.
În ultimele săptămâni însă, până la asasinarea lui Suleimani (care orchestra explicit, la vedere și în legalitate interesele țării sale la Bagdad), în protestele de stradă (pe care păpușarul de la Tehran a încercat să înăbușă cu cruzimea-i binecunoscută) începuse să se ceară, pe lângă stârpirea corupției la vârf, și încetarea influenței iraniene. Până și Marele Ayatollah Sistani din Najaf, un foarte respectat lider spiritual șiit, critica în ultima vreme tot mai vehement regimul premierului Abdul Mahdi. Exista șansa ca irakienii înșiși să-și rezolve problemele de suveranitate. Asasinarea lui Suleimani a schimbat lucrurile și i-a permis Parlamentului, la cererea premierului, să ceară plecarea trupelor străine din Irak, solicitare care privește mai ales americanii.
Deturnarea voinței publice s-a produs și în Iran, unde – după amenințarea președintelui Trump cu… crime de război (atacarea unor ținte culturale e crimă de război) – populația a încetat protestele și strânge rândurile în jurul idealului național.
Din orice perspectivă ai privi-o, asasinarea lui Suleimani, nesusținută de o strategie pentru Orientul Mijlociu, e o pripeală teribilă a „geniului stabil”, iar primii care vor plăti vor fi irakienii, a căror țară se va transforma în teatrul unui nou, sângeros război prin procură.
Liderul de la Casa Albă nu e încă nici pe departe conștient de demersurile sale, altfel n-ar face declarații de felul „Avem acolo o bază aeriană extrem de scumpă. A costat miliarde de dolari ca să fie construită, cu mult înaintea mandatului meu. Nu plecăm decât dacă ne restituie banii pentru ea. (…) Le vom impune sancțiuni așa cum nu au mai văzut vreodată”, sancțiuni față de care cele impuse Iranului vor părea „destul de blânde”. Și dacă se vor găsi țări interesate să împrumute Irakul ca să plătească „datoria” către Președintele Statelor Unite?
Se tot spune zilele acestea că Iranul e izolat geopolitic. La fel a crezut, probabil, și Donald J. Trump, fără să țină seama de influența puternică a Tehranului în Orientul Mijlociu și de marile alianțe de conjunctură.
La sfârșitul lunii decembrie, pentru prima oară în istorie, Iranul a desfășurat, în Oceanul Indian și în Golful Oman, exerciții navale comune cu Rusia și China. Tot atunci a fost anunțat proiectul de aconcesiona Rusiei portul iranian Bushehr, strategic poziționat pe coasta Golfului Persic, aflat la 12 kilometri de centrala nucleară cu același nume, construită în cooperare cu rușii.
Sursă FOTO: leader.ir