Evanghelia după Sfântâniță. Genocidul fericit al cretincioșilor

Am încercat să le spun acestor cretincioși.ro, în emisiunea Gândul live de joi, că tradiționala ghiftuire cu bucăți și organe de miel, sub lozinca „Paște fericit!”, are o unică explicație în istoria religioasă. Și n-am făcut-o deoarece aș crede că cretincioșii au nevoie de vreo justificare ca să se îndoape sau că le-ar sta drobul în gât dacă ar ști cele ce urmează…

Ca să-i scoată pe evrei din robia egipteană, Dumnezeu Însuși i-a prelucrat pe Moise și Aaron să ia fiecare familie câte un miel de un an, parte bărbătească, fără meteahnă și să-l înjunghie spre seară. Să-i adune sângele și să ungă cu el amândoi ușorii ușilor și pragul de sus. Pe urmă să-l mănânce fript, nu crud sau fiert.

Semnul acesta, al sângelui de miel pe casele evreilor, le-a apărat copiii și animalele, căci, în noaptea aceea, Nimicitorul, trimis de Domnul, a ucis toți întâinăscuții egiptenilor și ai dobitoacelor lor (Ieșirea, 12).

Dumnezeu a comis astfel un genocid, un infanticid, un act de superterorism, mai ceva ca Osama Bin Laden, pentru ca Faraonul, îngrozit, să elibereze prizonierii evrei.

În ultima superproducție cinematografică pe acest scenariu biblic, „Exodul: Dumnezei și Regi” (2014), Ridley Scott, ajungând la episodul masacrului ceresc, a simțit nevoia, moralmente vorbind, să adauge la scriptul sacru: Moise (Christian Bale) se duce „neoficial” la Faraon (Joel Edgerton) pentru a se delimita, terifiat, de ce are de gând să facă Dumnezeul său și să-l prevină pe zeul întrupat al Egiptului că trebuie să-și vegheze copilul.

Sfântul Augustin, în schimb, spune despre tot ce scrie în Vechiul Testament, de la primul cuvânt din Geneză, până la Amin!-ul care încheie rugăciunea regelui Manase: „Nu există nimic mai înțelept, mai curat și mai religios decât toate acele Scripturi…” (De utilitate credendi, I, 6). Aș sta de vorbă cu spiritul Fericitului, ca să aflu cum cadrează terorismul genocidar al Domnului cu fraza de mai sus…

Cu cretincioșii n-are rost să stau de vorbă. Printre nenumăratele blesteme și injurii „creștinești”, unii au ajuns să-mi spună că aș confunda novotestamentara omorâre a pruncilor din ordinul regelui Irod, pentru a-L pierde pe Iisus, cu infanticidul lui Dumnezeu din Egipt, veterotestamentar…
Sumbrul adevăr e că acești ultrași ortodocși n-au citit Biblia și nici n-au de gând!

Există însă și creștini civilizați, cu bună-cuviință și bună conștiință, pe care îi respect. Lor mă simt dator a le da de gândit în legătură cu:

– Urarea tradițională creștină este „Paște fericit!”, nu „Răstignire fericită!” sau „Înviere fericită!”.

– Paștele sunt o veche sărbătoare evreiască, nu creștină. Patimile și Învierea lui Iisus s-au întâmplat pur și simplu de Pesah, suprapunându-se simbolic.

– Tăierea mieilor de Pesah e o reminiscență a jertfei aduse de evrei ca să li se salveze viața și să fie liberi, cu prețul omorârii copiilor de altă etnie. Iată de ce „Paște fericit!” poate fi tradus ca: „Genocid fericit!”.

– Iisus este numit de Ioan Botezătorul, când se întâlnesc prima oară, „Mielul lui Dumnezeu”, sensul fiind de Neprihănit, ce va lua asupra Sa toate păcatele lumii prin sacrificiu.

– De aici, confuzia.

– Tăierea mielului de Paște nu are nicio legătură cu răstignirea lui Iisus!

– Mântuitorul nu le dă să mănânce și să bea apostolilor, la Cina cea de Taină, nici carnea, nici sângele vreunui animal, ci pâine și vin, ca trup și sânge ale Lui.

– Dumnezeu a dat evreilor instrucțiuni amănunțite cum să măcelărească și să mănânce mielul pascal. Iisus n-a cerut jertfa niciunei ființe, în afară de Sine…

Sărbătoarea Învierii ar fi mai pură, mai creștinească, fără înfulecarea rituală a mieilor!