Evanghelia după Sfântâniță. Iisus și-a ținut mama la ușă

     Că trebuie să vorbească cineva și pentru Întunecimea Sa, care, de altfel, confirm că e un bun teolog.

     Stă scris în Evanghelia după Matei, cap. 10:

34. Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa.

36. Și omul va avea de vrăjmaș chiar pe cei din casa lui.

37. Cine iubește pe tată, ori pe mamă,  mai mult decât pe mine, nu este vrednic de Mine. Cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

     Interesant, nu? Eu auzisem că Islamul e o religie a iataganului, a războiului, pe când Creștinismul e pace și iubire. Și iată că Iisus Însuși mă previne, în clar, să nu fiu imbecil și să-L cred imbelic. Venirea lui e ca să înlesnească oamenilor a se tăia între ei cu sabia.

     Și cine sunt dușmanii? Hoardele de necredincioși, păgânii, Imperiul Roman? Nu, nici gând, e vorba de familia omului. Care n-are dreptul să-și iubească părinții și copiii mai mult decât pe Mântuitorul, în caz contrar fiind excomunicat din Biserica lui Hristos.

     În ce-L privește,  Iisus nu are o problemă, nu e în pericol să-și iubească Tatăl mai mult decât pe Dumnezeu, întrucât cei doi sunt Unul, prin cumul de funcții.

     Iar despre familia pământeană, despre mama Sa, Maria, din pântecul căreia a ieșit omenește, indiferent de natura Lui divină, iată ce zice – Matei, 12:

46. Pe când vorbea încă Iisus noroadelor, iată că mama și frații Lui stăteau afară și căutau să vorbească cu El.

47. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta și frații Tăi stau afară, și caută să vorbească cu Tine”.

48. Dar Iisus a răspuns celui ce-I adusese știrea aceasta: „Cine este mama Mea, și cari sunt frații Mei?”.

49. Apoi Și-a întins mâna spre ucenicii Săi, și a zis: „Iată mama Mea și frații Mei!

50. Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă”.

      Merită citite adnotările la aceste versete făcute de IPS Bartolomeu Anania, în ediția 2001 a Bibliei,  diortosită de arhiepiscop după Septuaginta, în care face sforțări lingvistico-logice disperate pentru a putea scrie apodictic: „În niciun caz nu se poate presupune că Iisus își reneagă familia”.

     N-o reneagă, doar o ține la ușă.

     Mă întreb și vă întreb: cum poate Fiul Omului să compare oaza cu cămila, vântul cu nisipul, iubirea de Dumnezeu cu iubirea maternă, paternă, filială? Iubirea de Dumnezeu e absolută, nu suportă relativizări, nu e mai mare, mai mică sau egală – este sau nu este.

    Iisus putea să spună: Iubește-i pe ai tăi cât vrei, dar dacă nu Mă iubești pe Mine, așa cum Eu vă iubesc în fața Tatălui Meu, atunci nu ești vrednic.

     Dar Mesia procedează asemenea celor care l-au fabricat pe Pavlik Morozov. Acest fiu de om, în vârstă de 13 ani, din regiunea Ural, era un comunist credincios, comandant de pionieri și fanatic al colectivizării impuse cu gloanțe de Stalin. În 1932, el și-a denunțat tatăl ca dușman al  Statului Sovietic. Trofim Morozov a fost condamnat și executat. Unchiul, bunicul, bunica și un văr l-au omorât apoi pe Pavlik, toți fiind arestați și împușcați de GPU. Pavlik Morozov a fost declarat martir de către Stalin, i s-au ridicat statui și multe școli au primit numele lui.

     Meritul acestui băiat: l-a iubit pe Dumnezeul Stalin mai mult decât pe tatăl său.

     Fiecare dictator are grijă să dezbine familiile, pentru că nimeni nu trebuie să însemne mai mult decât El, Supremul, pentru ființa umană. Turnătoriile între soți, între rude apropiate sunt printre cele mai hidoase care pot fi citite în dosarele Securității românești. Femeile germane nu mai dăruiau copii bărbaților lor; căsătorite fiind numai cu arieni, îi făceau copii lui Hitler, care avea nevoie de carne de mitralieră. Femeia română era și ea producătoare de copii pentru Ceaușescu, Unicul și Marele Soț și Tată, pentru ca scorniceșteanul să poată călări cât mai multe milioane de români.

     Subsemnatul am început respingerea ofertei de colaborare cu Securitatea când l-am întrebat pe ofițerul recrutor dacă pot să-i spun mamei mele despre relația cu Onorabila Instituție. Răspunsul a fost: nu, legătura cu Noi e mai presus de oricine.

     Nu voi crede niciodată în cineva care cere să-ți iubești familia mai puțin decât pe nu știu cine sau nu știu ce.

     Ar trebui să vă vorbesc în continuare despre părinții care își reneagă fiii pentru că nu s-au dovedit destul de evlavioși sau le interzic căsătoria cu cineva de altă confesiune.

     Ori despre copiii care și-au omorât părinții, luându-i drept Antichrist.

      Dar n-aș vrea să se înțeleagă că e vorba numai de familie. Intoleranța Domnului nostru Iisus Hristos nu e numai ortodoxă, adică singura dreaptă, e și catolică, adică universală.

     Căci stă scris în Matei, 12:

30. Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine, risipește.

     Carevasăzică, dacă un elev învață foarte bine, nu chiulește, stă în banca lui și, în școală se formează o gașcă în care el nu vrea să intre, atunci, urmând exemplul Mântuitorului, gașca îl va declara inamic.

     Necreștinii sunt inamici tot așa cum extremiștii islamici vorbesc despre infidelii creștini. Hristos te obligă să te înregimentezi printr-un sau exclusiv cât se poate de ilogic, nu doar intolerant. De unde rezultă că dacă nu sunt pentru, sunt automat contra? (Până și în adunările comuniste era permisă abținerea).  De nicăieri, dar Iisus are nevoie de fani, dar și de dușmani, pentru că ambii Îl validează, fiecare în felul lor, pe El și Biserica Lui.

     Ateii, însă, sunt cei mai periculoși, deoarece, pentru ei, El e doar un om sau nu există. Aceștia trebuie neapărat definiți ca dușmani, deși mulți nu sunt antireligioși, sunt doar nereligioși, nu atacă pe nimeni, și respectă opțiunea credincioșilor.

     Așa cum există mai multe feluri de a crede în Dumnezeu, există   mai multe feluri de a fi ateu.

     Și, cum adică, neadunând cu Mine, risipești? Nu mint, nu fur, muncesc cinstit, învăț mereu, nu sunt cheltuitor, încerc să-mi ajut semenii atât cât pot, cresc niște copii buni, dar nu cred în Hristos – prin urmare toate astea înseamnă risipă?

     Din nou, asemănarea cu bolșevismul e evidentă. De altfel, marea majoritate a oamenilor care au auzit de apoftegma „Cine nu e cu Noi, e împotriva Noastră” cred că a fost inventată de Lenin.

     Gândirea lui Iisus este de sumă nulă – ori, ori. Nu admite nici, nici.

    Creștinismul arată, cui nu vrea s-o treacă cu vederea, o puternică fibră nu doar dictatorială,  dar chiar totalitară. Mă întreb și vă întreb cum poate fi de folos edificării unei societăți democratice.

     Ceea ce nu înseamnă nicidecum că sunt împotriva creștinilor, cum ar decreta Iisus.