Fă binele și aruncă-l în mare

Trecând dintr-un secol într-altul, ca și cum ar fi pășit pe doi bolovani de râu, ferindu-și rasa să nu și-o ude, Siluan Athonitul a fost măcinat (până să-și afle odihna în pământul reavăn al veacului XX) de o mare grijă: că, dacă rugăciunile ar înceta, lumea s-ar cufunda în nimicul din care a fost creată.

Rugăciunile țin lumea – asta e încredințarea și misiunea asumată a tuturor ostenitorilor din Sfântul Munte.

Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Hilandaru, Dionisiu, Cutlumuș, Pantocrator, Xeropotamu, Zografu, Dohiariu, Caracalu, Filoteu, Simonpetra, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Pantelimon, Costamonitu – 20 de vele pe catargele Athosului.

Între secolele XV și XIX, doar Țara Românească și Moldova au suflat vânt în pupa acestei corăbii a credinței, biruind răul cu binele. 

Alfavita noastră sufletească nu ne-a îngăduit să ne trufim, ținându-ne, după spusa Apostolului Neamurilor, „ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne, ca niște săraci, dar pre mulți îmbogățind”.

… Și am făcut binele și l-am aruncat în mare.