Nici un Suveran Pontif n-a vorbit atâta despre fericire, cum o face Francisc, încercând să construiască o relație nouă a omului cu Dumnezeu. Un Dumnezeu a cărui singură slăbiciune e dragostea pentru om, „un Dumnezeu care nu Se poate despărți de noi – aceasta este neputința Lui. Noi zicem: Dumnezeu este puternic, poate să facă orice! E adevărat, cu o singură excepție, aceea că nu poate să Se despartă de noi. În Evanghelia de astăzi, imaginea lui Isus care plânge asupra Ierusalimului ne face să înțelegem această iubire. ( – Luca 19, 41-44;
În dragostea lui Dumnezeu are loc, să se cuibărească, fericirea omului.
„Aveți curajul să fiți fericiți!”, i-a îndemnat Papa Francisc pe tinerii veniți să-l asculte în Duminica Floriilor. Câteva luni mai tîrziu, în vară, întâlnindu-se cu credincioșii din Paraguay, s-a adresat tot tinerilor: „E important ca voi, să înțelegeți că fericirea adevărată vine din a lucra pentru o lume mai frățească. Vine din înțelegerea faptului că fericirea și plăcerea nu sunt sinonime. Fericirea este exigentă, cere angajament și strădanie. Sunteți prea importanți pentru a fi mulțumiți trăind sub un fel de anestezie! (…)
Fericirea e un vis care se construiește”.