Prima pagină » Puterea Gândului » Fără carne de porc la nunta lui Dragnea Junior

Fără carne de porc la nunta lui Dragnea Junior

Fără carne de porc la nunta lui Dragnea Junior
Juniorul. A muncit zi și noapte și la 30 de ani e milionar. Ca tot românul. A vândut 10.000 de porci cu 5 minute înainte de epidemia de pestă. Mihai Găinușă ne explică de ce din meniul de la nunta lui Dragnea Junior lipsește ceafa de porc

Casă de piatră, alea-alea! N-are rost să intrăm în urări, că așa am făcut și cu fata lui Băsescu, EBA, și s-a despărțit de SIDA. Ce om normal ar vrea să ia SIDA, fie și de soț? Revenim la beizadeaua la modă azi, Valentin Dragnea, că așa îl cheamă pe băiatu lui tata, noul rock-star al mondenului, un fel de Poponeț, dar pe bază de fleici de porc.

Lorzii Sith ai Antenei

Iată că, după ce a devenit milionar, Nicu Ceaușescu… adică băiatul lui Dragnea se și însoară! Așa ați făcut cu toții, nu? Vorbesc cu telespectatorii Antenei 3. Care au muncit zi și noapte și până la 30 de ani, au devenit milionari din salariu și și-au permis un LCD, ca să urmărească predicile lui Gâdea. Paranteză: numai mie mi se pare că Gâdea și Badea seamănă cu lorzii Sith din Războiul Stelelor? Ăia umblau câte doi: unul era maestrul Întunericului și celălalt Ucenicul. Bine. Ăștia doi sunt amândoi ucenicii lui Darth Felix.

Fetița fără chibrituri

Așa, deci după ce a muncit pe brânci și a devenit milionar la 28 de ani, băiețelul cu porcii se însoară. Nu, nu cu Fetița cu chibrituri! Ci cu una cu lumânări. Am înțeles că e fată de popă, că mai e un scandal cu mutarea lui Vali în casa parohială a lui tata socru, mă rog, nu vă bateți capul, sunt chestii bisericești, deci nu se plătesc impozite. Chiar! Ce-ar fi să ne declarăm și noi, toți, locuințele, case parohiale? Să nu mai plătim impozite? Doamne ajută! Sau ajută, după caz, Ministerul Cercetării, cu fonduri, Catedrala Neamului. Unde ești, băi, Charles Darwin, să vezi că omul nu se trage din maimuță! Abia cu ajutorul rectificării bugetare, devine o maimuță!

Mă tot iau cu vorba și nu i-am urat lui băiețelul milionar alea-alea. De fapt ce să-i mai urez, ca are casă de piatră, parohială, are și iubire, că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, cu ajutorul lui tata socru și i-a pus și ceva în buzunar, cu ajutorul dezinteresat al lui tata. Mă refer la viitorul cadou de nuntă. Ce i-o lua tata Liviu? Un yacht? Un avion privat? Un teren în Brazilia? Sau toate astea, dacă-l lasă o zi președinte la PSD?

Meniu incomplet

Au publicat unii meniul de la nunta de fițe a lui băiețică. Pe la nu știu ce palat, că doar nu era să-i facă safteaua în sala de sport de la școala din Videle. Nu mă interesează ce mănâncă baștanii, probabil e meniul obișnuit al votantului PSD, bugetar, telespectator de Antena 3. Am ce am cu ăștia, dar nu se supără, că nu înțeleg. Așa e când ai în loc de creier, șnițel. Pe mine mă interesează dacă la nunta lui jinerică se servește și porc?

Eu cred că nu, cred că aveau inițial în meniu, dar nu mai are băiatul de unde să aducă. Că vinul îl ia de la tata-socru, de împărtășanie, carcalete amestecat, te face țăndări până se servește la nuntă peștele. Dar grătarul de porc l-au scos din meniu, după ce l-au scos și din țară. Că ăla micu, descurcăreț, nene, a vândut 10 mii de porci cu cinci minute înainte de epidemia de pestă porcină. 10 mii de porci cum are orice telespectator… gata, știți, de la Antena 3.

Eu cred că tot cu ajutorul lui tata-socru, popa, a făcut asta, că a venit omul c-o epifanie, o viziune: „și pe meleagurile păcătoșilor, o să curgă râuri de sânge și fumul incinerării se va ridica precum la Auschwitz.” Evanghelia după Daea, versetele fără oaie, doar cu porc.

Deci de porc au scăpat la timp! Doamne miluiește! Și dacă prinde și Irinuca buchetul, se mai lasă c-o nuntă de familie tradițională: el 60, ea 25.

Totul e să urmeze pilda lui fii-su și să scape și el de ceva din meniu. Nu, nu de rotisoare, ci de executare! Cum a vândut fiul 10 mii de porci, poate vinde și ta-su 3 ani jumate. Hai distracție plăcută! S-a furat mireasa, bugetul și copiii săraci!