Federer, învins de dublul Murray – Ivan cel Groaznic

Scos din sărite de cele 7 ghemuri câștigate la rând, incredibil, de Andy Murray, Federer se așază cu dreapta la un rever cros mai slab al scoțianului și trimite un lung de linie violent și liftat. Roiger a lovit, cum rar i se întâmplă, cu furie, fără eleganța obișnuită, ca un rege enervat de vlăjganul din fața lui, care pur și simplu îl umilea. Mingea aterizează pe tușă, ridică praful Wimbledonului și sare ca șarpele la gâtul lui Murray. O astfel de minge, înaltă și zvâcnită, la care ajungi târziu și se suie pe tine, încerci de obicei s-o retrimiți în terenul advers cu o dreaptă defensivă blocată, tăiată, care să plutească mult în aer, dându-ți timp să te redresezi. Odinioară, așa făcea și Murray.

Acum însă, Andy a sărit ca la baschet. Cu întreg corpul în aer, la vreo 30 cm de sol, a pleznit o dreaptă de atac în cros mai tare decât cea venită de la Federer. Swiss Wizard nici n-a mai apucat să ridice racheta.

Aceasta este secvența emblematică a zdrobirii lui Federer de către Murray în finala olimpică. Zomby Murray, cum îl numeam acum câțiva ani, a progresat prea puțin până în 2012. Rămânea înțepenit în același joc de regularitate, defensiv fără contraatac, o „țăcăneală” superioară care îl menținea pe locul 4 mondial, dar nu-i permitea să viseze la locul 1.

Și iată că pe terenul lui de antrenament a apărut „Ivan cel Groaznic”, supercampionul Ivan Lendl, cel care a dominat circuitul ATP în anii `80, fiind precursorul tenisului bazat pe forță și viteză care se joacă astăzi. Lendl l-a desfăcut în bucăți pe Murray și pe urmă l-a făcut la loc. Ce-a ieșit din mâinile lui era și nu mai era Andy Murray.

Serviciului unu, foarte bun, al scoțianului, Lendl i-a adăugat un serviciu doi lucrat la mare meserie, liftat sau tăiat cu un kick uriaș, mingea sare din teren la peste 2 m, fiind practic imposibil de atacat. Federer l-a returnat de nenumărate ori cu dreapta în burta fileului sau cu reverul tăiat, prea scurt și moale. Și siguranța unui astfel de serviciu doi a făcut să crească natural și procentajul primului serviciu al lui Murray.

Dreapta cros înfășurată cu care Murray până ieri doar punea mingea în teren, a devenit explozivă, percutantă, pentru că Lendl i-a mai scos din liftul exagerat, a făcut-o mai plată, mai împușcată. 80% dintre duelurile în cros cu forehandul au fost câștigate de Murray, în fața unui Federer deconcertat.

În schimb, crosul de rever cu două mâini prea plat al lui Murray, Lendl l-a mai „umflat” oleacă, atât cât să-l oblige pe Federer să lovească minunatul său rever cu o mână de deasupra umărului și să greșească.

De câte ori a avut ocazia, ba chiar și când n-a avut-o, ca în secvența cu care am început textul, Murray a „încărcat” mingea, a căutat liniile, a fost defensiv-agresiv. Și așa l-a lăsat „în ofsaid” pe un Federer care a încercat de la bun început să atace, chiar și cu veniri blufate la fileu.

Faptul că Federer a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din cariera lui, că terenul crăpat de soare, care arunca mingea mai sus și de multe ori aiurea, l-a sâcâit, nu trebuie să ascundă renașterea lui Murray. Oricât m-am bucurat pentru cel de-al șaptelea titlu la Wimbledon câștigat cu o lună în urmă de Roiger, n-am uitat că dacă nu începea ploaia și nu se trăgea tavanul de sticlă, Murray ar fi câștigat, probabil, și atunci.

Prin 2009 prevesteam începutul „epocii Murray”. A întârziat mai bine de 3 ani, dar cred că acum Andy Murray va urca, în sfârșit, în vârf. Și Federer, Djokovici, Nadal, del Potro, Ferrer sau Tsonga, când vor juca împotriva lui, vor avea de învins mai întâi mintea lui „Ivan cel Groaznic”.