Felatorul Marelui Licurici: „Nu este jocul nostru”

Între lungile concedii ale lui Klaus Iohannis, Băse joacă, de când a plecat de la Cotroceni, rolul președintelui emerit. Dă lecții, împarte soluții. Ultima intervenție energică – în criza refugiaților: „România ar trebui să refuze să primească migranți pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră (…) România nu trebuie să-și asume parte din drama acestor amărâți. Sunt alții care au responsabilitate în Europa, care trebuie să-și asume, pentru că sunt printre cei care au contribuit la crearea haosului în statele acestea”.

„Jocul”, „alții care au responsabilitate”, apropourile astea de chibiț edificat sunt rizbile, dacă n-ar fi de-a dreptul periculoase. Chiar și un fost președinte – dacă cel în exercițiu are seninătatea candidă a unuia care nu s-a dumirit încă ce l-a lovit – trebuie să înțeleagă faptul că, membri ai Uniunii Europene, vom îndeplini deciziile și ne vom asuma cota repartizată. La Bruxelles nu ține caterinca atât de apreciată la București.

Am scris ‘j de texte despre erorile Occidentului euroatlantic în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Forumul fremăta: „De ce n-ar păsa nouă de chestiile astea?”. Iată de ce! Citând un politolog britanic, „America prepară masa, restul lumii spală vasele”. Cam în situația asta se află întreaga Europă, după eșecul din Afganistan, după eșecul din Libia, după marele eșec din Irak, după eșecul din Siria și alte eșece.

Băsescu strigă „închideți porțile!”, Viktor Orban ridică ziduri, ca israelienii în Palestina, premierul insignifiantei Serbii (țară care nu e nici membră UE, nici membră NATO) definește corect situația: „Noi nu vom ridica niciodată garduri sau ziduri (…). Vorbim despre oameni disperați, nu vorbim despre criminali și teroriști. Ei se află doar pe drumul lor, în încercarea de a găsi o viață mai bună pentru ei și copiii lor: au nevoie de ajutor, nu au nevoie de condamnare și pedeapsă (…) nu poți opri afluxul de viață cu garduri”.

Gogomănie cu galoane: un general de armată, fost consilier de stat pe Securitate Națională la curtea președintelui Băsescu, fost șef de Stat Major, dezghețatul Degeratu, declară presei că în spatele refugiaților e foarte posibil să fie Rusia și… Statul Islamic, mână în mână!

Refugiații – termenul care li se atribuie, conform canoanelor internaționale, „acestor amărâți” – vor schimba o Europă care abia a scos capul din recesiune. Ne confruntăm nu doar cu o problemă economică, ci în primul rând cu una morală și, finalmente, cu una de securitate.

Ne putem întreba ce a păzit până astăzi Consiliul European, când exodul din Orientul Mijlociu și Africa de Nord fusese anunțat de miile de oameni, vii sau morți, care eșuau zilnic la porțile Europei.

De ce nu s-au refugiat în țările din vecinătate? La început au fugit acolo, într-un Liban care sângerează încă, într-o Iordanie a generațiilor de refugiați palestinieni, în pauperul Egipt și aproape două milioane în Turcia.

Îngrijorarea e firească, lipsa de compasiune e împotriva firii.

Autointitulatul Stat Islamic –care dintr-un grupuscul terorist s-a lăbărțat peste un teritoriu imens, ale cărui orori îi alungă acum pe civili peste câteva granițe, până în Europa – a avut la dispoziție, în lupta contra dictatorului Bashar al-Assad, sprijinul logistic și taberele de antrenament ale americanilor, britanicilor, saudiților, qatarezilor. Timp în care mai marii Europei au întors, cu discreție, capul. Iată, foarte pe scurt, „jocul” la care, probabil, fostul președinte Băsescu face acum feciorelnice aluzii.