Fericirea, o scumpă banalitate

N-ai sa-i vezi încercănați, obosiți de căutarea a ceva cețos, gârboviți de întrebări cărora le știu răspunsul, dar nu-l acceptă sau chinuți de îndoieli în fapt ușurele, dacă nu un pic caraghioase.

N-au  nici așteptarea hămesită  a vreunui noroc căzut dintr-un senin providențial , vise cu sclipici, ambiții care își dau duhul la primul colț de stradă, iubiri moarte înainte de a începe.  Nu târăsc după ei lanțul greu, sunând de golul trăirilor respinse .

Nu sunt încremeniți  în resemnarea acceptării tristeții fără de leac, dar atât de comode .

Oamenii fericiți sunt senini. E liniștea ascunsă într-un zambet mic, într-o sclipire sub gene. Au un mister numai al lor. Pentru că sub zâmbet și bătaia genelor este drumul oricând găsit spre grădina lor secretă.

Secretul oamenilor fericiți e in acest refugiu. Proprietate strict personală și netransmisibilă. Nu este o altă lume mai bună. Este o lume doar a lor.

Nu e pe gratis. Întrebările, îndoielile, fricile, respingerile  fac parte din preț. Și curajul. Și înțelepciunea regăsită  sau dobândită.

Ai nevoie de puțin ca să fii fericit. Fals. Fericirea este o foarte scumpă banalitate.