Prima pagină » Puterea Gândului » Fiecare cu Mondialul său. Ce s-a mai întâmplat săptămâna aceasta în România

Fiecare cu Mondialul său. Ce s-a mai întâmplat săptămâna aceasta în România

Fiecare cu Mondialul său. Ce s-a mai întâmplat săptămâna aceasta în România
Dacă președintelui Traian Băsescu îi dospește traficul de influență în familie, la Constanța, nici premierul Victor Ponta nu stă prea bine, la București. Lui Ponta îi adie traficul de influență prin anticameră.

Scandalul de corupție în care este implicat fratele președintelui Traian Băsescu a acoperit, cu implicațiile și valurile pe care le-a creat, alte evenimente poate la fel de importante. E o meteahnă a presei, care va trata mereu pe larg subiectul cel mai de impact pentru public, uitând în plan secund restul. Și nimeni nu poate să nege că un frate de președinte de stat, filmat vorbind cum ia bani de la un clan interlop, ca să-l scape de dosare, nu este un subiect de impact. Totuși, în România, ca să nu mai vorbim de lumea largă, se mai întâmplă și alte lucruri.

Dacă președintelui Traian Băsescu îi dospește traficul de influență în familie, la Constanța, nici premierul Victor Ponta nu stă prea bine, la București. Lui Ponta îi adie traficul de influență prin anticameră. Miercuri, bunul să prieten și șeful Cancelariei premierului, avocatul Vlad Stoica, a dat ochii în premieră cu procurorii DNA, pentru a explica cum a ajuns baronul PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, să tragă sforile din clădirea Guvernului, chiar de la cabinetul primului ministru, chemându-l la ordine pe șeful Poliției Române.

Misteriosul personaj Vlad Stoica, pasionat de raliuri ca și premierul Ponta, susține nonșalant în fața presei că el nici măcar nu este persoană publică. Totuși, ca șef de cabinet, el este interfața lui Victor Ponta cu restul lumii politice sau de afaceri, care ar dori să îi susure în ureche premierului diverse lucruri. Și mai important, el este unul dintre personajele cheie, alături de șeful Poliției Române, Petre Tobă, în dosarul de trafic de influență al baronului PSD de Mehedinți. Premierul Victor Ponta are și el un scandal „Bercea Mondial” chiar la el în ogradă, diferența dintre el și cazul Băsescu fiind că nu s-a găsit în anticamera de la Palatul Victoria vreun pui de interlop răzbunător, dotat cu „cravată” care să filmeze pe ascuns.

Adoptarea legii prin care parlamentarii și-au scăpat colegii aleși locali de dosarele de incompatibilitate de la Agenția Națională de Integritate este un alt eveniment trecut ca gâsca prin apă, silențios, în aceste zile Mondiale. Șeful ANI, Horia Georgescu, l-a numit o nouă „marți neagră”, însă e greu să-i spui acestei zile chiar și un pui de „marți neagră”. Legea prin care primarii sau șefii de CJ-uri nu mai sunt incompatibili dacă fac parte și din societățile de utilități publice locale ale statului (apă, canal, salubritate, etc.) este coaptă, în văzul lumii, în Parlament, de luni de zile. Nu a fost un secret murdar, pus pe hârtie în miez de noapte, pe ascuns, de câțiva parlamentari, ci un act normativ despre care gândul a relatat încă de anul trecut.

Asta nu îl face însă mai puțin grav. Este un nou caz, chiar dacă mai lejer, de conflict de interese: politicienii cu putere de legiferare își scapă colegii de partide de un efect al unei legi, cu implicații penale. Ca și în ziua în care Codul Penal și instituția pedepsei legale erau să fie călcate în picioare de Parlament, și acum corifeii legii de castrare a ANI au fost cei din PSD, cu sprijinul UNPR, PC și, de data aceasta, UDMR. La presiunile baronilor locali și ai aducătorilor de voturi din teritoriu, Liviu Dragnea și colegii săi de partid au trecut peste avizul negativ al ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, și au pus stop proceselor pe bandă rulantă deschise de ANI în aceste cazuri de incompatibilitate, cărora le-au căzut deja victime peste 100 de aleși locali de la toate partidele.

Diferența față de „marțea neagră” este că acum toate partidele și-au dat mâna pentru a trece legea, pentru că toate au sau vor să aibă la un moment dat primari și șefi de CJ-uri în funcție. Unii au votat cu dragă inimă, alții s-au abținut (PNL), alții s-au opus fără niciun efect (PDL), la fel de eficient cum au reușit să facă opoziție de când au ieșit de la guvernare.

Ca și în adevărata „marți neagră”, și acum premierul Victor Ponta era plecat din țară. Atunci în Africa de Sud, să-l îngroape pe Nelson Mandela, acum în Israel, să întărească cooperarea. O coincidență, care i-a adus lui Victor Ponta un „selfie” cu Barack Obama și unul cu „Bibi” Netanyahu. Parlamentul are deci, ca și premierul, propriul caz „Bercea Mondial”.