Firea, Jack și vrejul de fasole

Bucureștiului i-a fost rezervat, de către edilii săi – „Neagră ca Zăpada” și ultimii șase pitici (unul fiind în cădere liberă de pe Turnul Chindiei) – statutul de prima comună-capitală-europeană. Vorba aceea (care, în ultimele zile, a devenit hit) – „Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs”.

Ieri, la Cinema Gloria, a rulat filmul „Un an de fabuloase împliniri ratate de-ai noștri edili”, vizionat – între alți aduși cu arcanul – și de preaocupații miniștri (e)moționați, Dan, Daea și Bodog.

Ce am reținut din acest nou episod al „Cântării Gabrielei Firea”, faza pe Capitală, a fost că Primăria Generală nu a realizat (finalizat), într-un an de mandat, aproape nimic concret, dar că are de gând, pe viitor, să „ctitorească”, între alte proiecte epocale, sute de grădini de legume și zarzavaturi, pe lângă școlile și grădinițele Capitalei, produsele proaspete fiind destinate meniurilor servite în cantinele (?!) acestor instituții.

Copii, vi se pregătește ceva! Pe cuvânt de pionier!

„Am spus și ne vom ține de cuvânt, că pe lângă cele mai multe școli și grădinițe dorim, împreună cu specialiști de la Ministerul Agriculturii, să amenajăm grădini de legume și zarzavaturi, care să fie folosite în cantinele școlare astfel încât copiii noștri să mănânce sănătos. Este foarte important, un obiectiv ambițios, dar îl ducem până la capăt”, a spus „mămica” voastră de la Voluntari, Gabriela Firea.

Pentru exemplificare, personal, aș fi pus în scenă, atunci și acolo, în loc de dansuri și diverse muzici, o miniscenetă pe versurile poeziei lui Marin Constantin – „Grădina de legume”. Cred că s-ar fi potrivit mănușă.

„Din grădina cu legume / Toate le cunosc pe nume. / Uite colo, mușuroi, / Căpățâni de Usturoi. / Discutând cu doi Cartofi, / Grași, înfumurați și fonfi. / Lângă Ceapă se asmute / Un sfrijit de Ardei iute. / Are el o răfuială, / Cu Gulia rea și cheală. / E-o problemă-a lor mai veche / Nu e… Morcov la ureche! / Și ca martor își aduce / Un văr prim… Ardeiul dulce. / Nici Gulia nu se lasă, / O Ridiche și o Varză, / Vin să-i facă ei dreptate, / Mai încolo, mai departe. / Vinetele stau și ele / La sfat cu trei Pătlăgele. / Își comunică secrete, / Între ele, între fete”.

Păi, bine mă, maestre, mă…?

Ei bine, și eu cred că e o idee foarte bună, care merită tradusă, în practică. Dar numai și numai după ce vom răspunde câtorva întrebări necesare.

Bine, amenajăm grădini de legume și zarzavaturi, împreună cu specialiști de la Ministerul Agriculturii (evident, în frunte cu ministrul Daea), și după?! Ce facem după? Vom obliga părinții, educatorii, profesorii, copiii, la ora de dirigenție, să îngrijească business-ul?

Cine și din ce bani va construi depozitele și cantinele de pe lângă școli și grădinițe? Sau recoltăm, strict, cât se consumă pe zi, și mâncăm în curtea școlii, cu sare?!

Nu-i mai simplu să anulăm activitățile dubioase, din piețele Capitalei, reclamate de toți producătorii onești și cinstiți, care nu-și mai pot vinde marfa din cauza „precupeților” – ca să ne exprimăm eufemistic -, și să cumpărăm marfa de la țărani, în virtutea unor contracte de producție bio, ca să trăiască toată lumea, inclusiv micii producători?

N-ar fi minunat dacă, împreună cu primarii din Ilfov, unde „există iarbă cât cuprinde”, am hotărî ca, în loc să includem sute de hectare de teren agricol, an de an, în intravilan, pe care să dezvoltăm zeci de rezidențiale inutile, unele de nelocuit, să creștem oile pe care (cică, ironic) le-a invitat Negoiță în sectorul lui și al familiei sale!?

N-ar fi bine să insistăm, împreună cu aceiași primari din Ilfov, ca producătorii să se asocieze, pentru a putea, mult mai lesne, să inițieze, coordoneze, dezvolte, circuite perfect posibile, așa cum au înțeles să facă sute de producători din Ardeal, ca să nu mai vorbim de agricultorii din vestul Europei?

Eu înțeleg să vrei să rupi gura târgului cu câte-un fonfleu de genul, dar chiar și „Jack și vrejul de fasole” a avut, totuși, o limită…