Sala de fitness a Spitalului Micul Pentagon era neobișnuit de plină pentru o după-amiază de joi. Asistenții, doctorii și pacienții își doreau cu ardoare o condiție fizică de invidiat. Se apropiau alegerile pentru Bruxelles, iar potrivit ultimelor sondaje electoratul înclina să aprecieze mai degrabă calitățile estetice ale candidaților. Și asta pentru că din punct de vedere moral politicienii erau o apă ș-un pământ.
În pijamale cu mânecă scurtă, Klaus se chinui să ridice cu forța bicepșilor haltera de 10 kilograme. După două tentative eșuate își scăpă bara peste picioare, spre amuzamentul doctorului Codrin (care făcea mersul piticului pe banda de alergare).
– Aproape reușisem, se lamentă Klaus. Până pe 26 mai o să am bicepșii la fel de mari ca pectoralii Vioricăi. Vreau să le dau cu flit intoleranților de la BOR.
Apoi îi făcu semn lui Cosette să-i aducă prosopul. Se șterse pe gât de transpirație și își încordă mușchii în oglindă. Zâmbi larg, ca la concursul de culturism Mister Universe, faza pe cartiere.
– Te rog pune mâna, îi zise femeii. Vezi, sunt tari aproape ca bostanii. Îi sparg pe toți la vot.
Își sărută brațele, satisfăcut, înainte de a urca pe bicicletă. În costum de baie, o reporteriță de la Demențial TV îi băgă microfonul sub nas:
– Ce șanse îi dați Codruței la Bruxelles?
După o pauză de gândire la fel de mare ca a unui fotbalist întrebat care este capitala județului Teleorman, Klaus răspunse ca de obicei – tărăgănat și fără chef.
– Îi dau Codruței aproape la fel de multe șanse ca ale mele să prind un nou mandat în fruntea statului paralel. Ești mulțumită sau dorești să îți desenez ca să priceapă șefii tăi penali?
Deloc intimidată de atacul brutal, reporterița își plesni elasticul de la bikini, scoase limba înspre Klaus și se retrase cu pași de felină.
Lângă peretele transparent, din sticlă, Dacian se lăsă pe vine pentru ultima genoflexiune cu Dan în spinare. Pe urmă schimbară rolurile. Dacian se cățără pe spatele lui Dan și începu să numere până la zece. Reporterița Andreea apăru, din senin, fix în fața lor. Își îndreptă, lasciv, breteaua sutienului, când Dan se ridică și rămase blocat, holbându-se la sânii jurnalistei.
Absent, complet aerian, Dacian își întrerupse numărătoarea:
– Hai băi Dane, ce faci? Ai obosit?! Mai ai două.
– Mă scuzați că intervin. Sunt Andreea de la Demențial TV și aș vrea să vă întreb dacă considerați că proprietatea privată este sfântă.
Tânăra își scoase sutienul și îl învârti pe degetul arătător.
– Spre exemplu, continuă Andreea, dacă ați ajunge la conducerea spitalului, ați confisca acest frumos sutien proprietate personală?
Cei doi bărbați rămaseră cu gurile căscate, ca și cum Andreea
le-ar fi cerut să-și dea jos pantalonii pentru o consultație stomatologică. Sânii jurnalistei păreau a fi sută la sută naturali (bine, nu erau foarte mari, dar suficient de provocatori).
– Sub nicio formă! îi răspunse Dacian, într-un târziu. Una este să ni-i dați de bunăvoie și alta să-i luăm cu forța. După cum ați auzit, în Occident oamenii renunță din proprie inițiativă la proprietăți. Acesta este trendul printre hipsterii marxiști. Dar noi nu obligăm pe nimeni, să fie clar!
– Dacă doriți, vă pot dona bikinii de pe mine, le spuse reporterița cu o dezinvoltură care le-ar fi făcut invidioase până și pe asistentele lui Capatos.
Însă nu apucă să-i lepede, pentru că Dan interveni prompt:
– Nu, nu! Vă rog, nu faceți asta! Suntem oameni serioși, ce naiba!
Dezamăgită, Andreea își îndesă microfonul în chiloți și dispăru. În imediata apropiere, Viorica și prim-vicele Frans săreau coarda. Săreau o singură coardă, pe care doi pacienți în pijamale o roteau plictisiți.
Obosit, transpirat, doctorul Frans se opri să-și tragă suflarea. Își aprinse un joint și îi dădu să fumeze partenerei de aerobic.
– La Bruxelles gândim pe termen lung, îi spuse Frans. De exemplu, eu voi ieși la pensie cu 15, 20, poate 25 de mii de euro pe lună. Naiba știe, că am avut o groază de sporuri. Ți se pare mult, Viorico?
– Ce să zic, depinde. La noi la spital orice pacient îi este teamă că nu are ce face cu atâta bănet. Câte medicamente poți înghiți de 20 de mii de euro?!
– Ai dreptate… Totuși, insist pe partea de justiție…
– Degeaba insiști. În justiție pensiile și salariile sunt OK, am avut grijă… Frans, nu vrei mai bine să mergem la saună? Simt că trebuie să mă relaxez. S-au adunat prea multe în ultima vreme.
Îl trase de mână, se împiedică și căzu peste Klaus, lungit la sol pentru trei serii de abdomene. Profită de moment ca să-l strângă tare de boașe.
– Leneșule! De nimic nu ești în stare decât să critici și să bagi bețe-n roate. Vai, ce mă poți enerva!
– Dă-mi drumul, mă doare!
– Știi ceva, Klaus? #rezistă! Nu ești capabil nici să pui o întrebare pentru referendum, recunoaște.
– Auuu! Ba da, sunt! Mă doare!
Îl slăbi din strânsoare.
– Ia să te văd. Zi-i.
– Poftim întrebare: stimați pacienți, cine ați vrea să vă fure de azi înainte? Românii noștri cu care v-ați obișnuit sau străinii miliardarului filantrop?
– Așa da, bravo! Mergem la vot! Haide Frans, se răcește sauna.
Plecară lăsându-l pe Klaus epuizat și mânios. Bărbatul se uită lung la Traian și Liviu, care mergeau la pas pe banda de alergare, umăr la umăr.
– Cu hernia de disc nu te joci, îl avertiză Traian pe șeful spitalului. Singura care m-a scos din boală a fost Elena. Avea mâini de aur, pe cuvânt…
Reporterița Andreea îi întrerupse. Își luase un costum nou de baie, imprimat cu președinții Donald (pe bikini) și Vladimir (pe sutien).
– Vă rețin atenția cu o singură chestie. Care este poziția ideală pentru sex dacă unul dintre parteneri are hernie de disc? Cu femeia în Costa Rica sau cu bărbatul la pârnaie?
Traian râse și apăsă din greșeală pe panoul de comandă. Banda prinse viteză, iar în final îl dezechilibră. În cădere, bărbatul se agăță de Liviu, pe urmă se prăvăliră amândoi peste jurnalistă (Traian cu capul în bikini, Liviu cu mâna pe sutien). De după un stâlp, corespondentul revistei Sputnik le făcu poză. O postă pe Madbook cu comentariul „Politica Spitalului Micul Pentagon față de Rusia continuă să fie una extrem de prietenoasă”.
(va urma)