Prima pagină » Puterea Gândului » Francezi spulberați, servicii spulberate

Francezi spulberați, servicii spulberate

Francezi spulberați, servicii spulberate
Altfel, acest nou episod de crimă barbară, organizat și pus în practică, în mijlocul Europei, demonstrează că „bătrânului continent", memoria îi joacă, tot mai des, feste îngrozitoare.

Franța nu este singura țară europeană, supusă unor astfel de atacuri criminale. Din păcate, însă, este tot mai des vizată. Unii explică asta prin faptul că Parisul este implicat în lupta antiteroristă în diverse teatre de război, din Central-Africa până în Orientul Mijlociu. Este o explicație.

O alta – dacă analizăm psihozele ISIS, în general – este aceea că terorismul încearcă, dincolo de destructurare, destabilizare și pulverizarea încrederii individuale, distrugerea culturii europene, a vestigiilor, a istoriei.

Atacarea ordinii de drept, în plan politic, în paralel cu distrugerea izvoarelor. „Realizarea” unei tabula rasa, în ideea ruperii punților civilizatorii, a deformării percepțiilor religioase, a generării individului fără suport moral, cultural, spiritual. Atacul acesta concertat și repetat, desfășurat în inima Europei, nu este atât despre Franța, cât despre nucleul cultural și istoric al unui continent care uită mereu să fie solidar cu el însuși.

Sigur, aceasta este una din perspectivele strategice ale acestui război asimetric, violent, mârșav, dus, în continuare, printr-o gherilă urbană în puncte multiple, pe ceea ce specialiștii numesc „ținte ușoare”, adică zone sociale aglomerate, de shopping, distracție și cultural-sportive. Adică, atacuri care vizează aglomerări de oameni nevinovați și neînarmați, lipsiți de apărare, și nu instituții, puncte strategice, zone militare.

Întrebarea pe care o reiau, aici, este: cum de a fost posibilă declanșarea unui act de o asemenea amploare, organizat în șapte puncte, și foarte diversificat – de la atac armat și luare de ostatici, și până la detonări kamikaze?!

Aici nu a fost vorba despre un act dement, singular, ci despre o structură care se dovedește a fi extrem de bine organizată.

Nu este vorba despre „teroriștii-maratoniști”, mult blamați, care au parcurs Europa, sărind garduri, cu copii în cârcă și bătrâni în cărucior, ci de „conserve” bine implantate în interiorul statelor UE, aflate în structuri de ani buni, care au dovedit coordonare, planificare minuțioasă, sânge rece.

Care poate fi motivul pentru care autoritățile au fost, încă o dată, complet depășite? Cum a fost posibil să nu existe informații despre un astfel de atac? Care sunt motivele pentru care autoritățile franceze nu post face față, încă, acestor grozăvii?