Confiteor Deo omnipotenti et vobis, fratres, quia peccavi nimis cogitatione, verbo, opera et omissione. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa… (Mărturisesc Atotputernicului Dumnezeu și vouă, fraților, că am păcătuit cu gândul, cu cuvântul, cu fapta și cu ceea ce am omis să făptuiesc. Din vina mea, vina mea, prea mare vina mea…)
Sunt cuvintele rostite de Papa la încheierea Ritului Penitențial al intronizării sale, care a precedat Missa Solemnă. Este formula consacrată, pe care o rostește fiecare nou Suveran Pontif și șef al Statului Vatican. Dar, pe buzele lui Francisc, cuvintele acestea au timbru și înfiorare de clopot. Exprimă ideea curajoasă – subliniată și în predica pe care a rostit-o – că Puterea vine din smerenie, iar Puterea papală este Puterea de a-i sluji pe ceilalți. Ne-a dat speranța că, fiind asemenea lui, și noi, păcătoșii, ne putem înduhovnici viețile, ca să devenim lumină și toiag semenilor noștri.
A spus, în fața puternicilor lumii acesteia, între care el însuși se prenumără: „Să avem grijă de oameni, să avem grijă de toți, de orice persoană, cu dragoste. Să avem grijă mai ales de copii, de bătrâni, de cei mai fragili, care adeseori stau la periferia inimii noastre. (Vocația de a fi custozi, păstrători și administratori ai dragostei lui Dumnezeu, înseamnă) să avem grijă unii de alții, în familie: soții – unul de celălalt, părinții – de fii, iar apoi, cu timpul, fiii să devină custozi ai părinților. Să trăim cu sinceritate prieteniile, care sunt o grijă în reciprocă încredere, în respect și în bine. De fapt, toate sunt încredințate grijii omului, este o responsabilitate care ne este dată tuturor. Fiți custozii darurilor lui Dumnezeu! Când omul nu-și îndeplinește această responsabilitate, când nu avem grijă de creație și de frați, atunci surparea își face loc, iar inima se usucă. În orice epocă a istoriei, din nefericire, există irozi care urzesc planuri de moarte, distrug și urâțesc chipul bărbatului și al femeii. Aș vrea să vă cer, să vă rog, pe toți aceia care ocupă roluri de răspundere în domeniul economic, politic sau social, pe toți bărbații și femeile de bună voință: să fim custozii creației, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, custozi unul al celuilalt, custozi ai mediului. Să nu lăsăm ca semnele de distrugere și de moarte să jaloneze drumul lumii noastre! Dar pentru a ne îngriji de alții, trebuie să avem grijă și de noi înșine! Amintiți-vă că ura, invidia, mândria murdăresc viața! A avea grijă înseamnă și a veghea asupra sentimentelor noastre, asupra inimii noastre, pentru că de acolo ies gândurile bune și rele – cele care construiesc și cele care năruiesc! Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate! Mai mult – nici de blândețe!”.
Francisc nu vorbește ca un Stăpân. Vorbește ca un Părinte.