„Frumoasa adormită” a lui Juncker – o băbătie dezabuzată

„A sosit timpul să trezim frumoasa adormită”, a exclamat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Injectat de cancelarul Merkel cu o doză (era cât pe ce să zic dușcă) zdravănă de optimism, domnul Juncker vede iarăși defilând prin fața ochilor Armata UE. Adică o instituție care nu va exista în viitorul previzibil, nu doar fiindcă, de la Războiul Rece n-au existat niciodată bani pentru ea, ci și fiindcă, dacă dai la o parte sintagmele în care e împachetată la masa discuțiilor, nimic clar nu pot comunica liderii Uniunii despre structură și obiective.

Așa cum arată astăzi în proiect, zisa Armată UE, nu face decât să încalce cu nonșalanță „cei 3 D” formulați încă din vremea președintelui Bill Clinton: „no decoupling, no duplication, no discrimination”. Primul D se referă la imperativul de a nu decupla Statele Unite de securitatea Europei, legătură vitală în ultimii nouăzeci de ani. Cel de-al doilea D se referă la faptul că proiectul Armatei UE nu face decât să duplice structurile NATO, risipind logistică și fonduri. Forța ar trebuie să stea nu în redundanță, ci în complementaritate. În fine, al treilea D vizează discriminarea la adresa membrilor NATO care nu sunt și membri ai UE (Turcia constituie cazul cel mai vizibil, cu cea mai numeroasă armată din Europa, dar e vorba și despre Norvegia și Albania).

De altfel, Armata UE se confruntă încă înainte de a se naște de această realitate: între cele 27 state membre UE, pe 5 nu se poate conta, având o politică declarată de neutralitate, iar 22 de state sunt și membre NATO. Care urmează să fie statutul acestor 22 de țări, între care și România, în perspectiva unei Armate UE? Va mai funcționa celebrul articol 5, sau vor fi lăsate sub umbrela exclusivă a noii structuri militare?

Dacă ne luăm după declarațiile oficialilor, Armata UE se conturează ca o armată a Occidentului Europei – deși n-o pândește nici o amenințare dinspre Atalntic. Donald Tusk, președintele Consiliului European, care între timp a învățat limba engleză (deși Juncker crede că după Brexit va deveni o limbă moartă), a declarat ieri că, și în materie de apărare comună, ritmurile vor fi diferite pentru fiecare țară. Adică vor fi neglijate tocmai țările aflate pe flancul estic, care au nevoie să fie apărate, dar nu-și pot permite contribuții notabile la Armata UE.

Apropo: „frumoasa adormită” are – per total, interguvernamental nu supranațional – un buget al apărării de vreo trei ori mai mare ca al Rusiei, însă cheltuielile cu personalul reprezintă peste 50 la sută – să ne amintim că în războiul contra Libiei a rămas fără muniție, iar în Afganistan era incapabilă să execute, de pildă, misiuni de noapte, sau să se îndepărteze de la bază.

Ar mai fi multe de spus, mă rezum deocamdată să remarc poziția lucidă exprimată de președintele României (pe zi ce trece mai iscusit): „Dorim să existe o colaborare strânsă între țările membre ale Uniunii, Noi o să ne aducem contribuția, dar cu aceeași mențiune pe care am făcut-o și cu alte ocazii – nu vrem să dezvoltăm un paralelism cu NATO. Vrem să dezvoltăm structuri care, pe de o parte, satisfac nevoile Uniunii, pe de altă parte completează și nu concurează structurile NATO”.