Gândesc liber, exist. CUMINȚENIILE MELE

De câteva ori pe zi, trei sute de mii de cumințenii ale pământului se duc în fundul curților miilor de școli fără toalete din țărișoara noastră și se așază pe vine. Cu o treabă. Toamnă, iarnă, vânt, ploaie. Frig. Mai devreme sau mai târziu vor avea un singur dor: să plece!

Cumințeniile pământului nostru, de care uităm în fiecare zi.

Dacă ne-am face puțin timp, le-am putea privi în ochi. Una câte una. Fiecare cu povestea ei.

Undeva, mai la coadă, dacă nu chiar ultima, o s-o găsim și pe Ea. Împietrita. Brâncuși a măiestrit-o. S-a dus și el, alungat sau nu din țărișoara noastră. E mult de atunci, nu se mai știe. Ea încă îl așteaptă, răbdătoare ca pământul ăsta.

„Ești cuminte? Nu, sunt o proastă că am rămas aici!”

„Ți-e dor de el? Mi-e frig”.

Mai nou, niște șmecheri cu avocați, blat cu cioloșii de la Guvern, au scos-o la produs: „Dai unșpe bulioane de euroi și cumințenia pământului e a ta! Și nu mai pleacă de aici!”.

Proiect de interes național și cultural, cu banii înainte!

Facem istorie bine făcută!

Mi-aș face timp să-i privesc în ochi, pe ei și pe aplaudacii lor:

Dar cu celelalte, sutele de mii, suflete împietrite care stau pe vine în fundul curții, satului, Moldovei, încălzindu-și la pântece mâinile crăpate de frig, ce facem? Pe ele cât ai vrea să-ți dau, Daciane, tată? Zi mai repede, că începe teledonul!

(Până una-alta, puțină aritmetică: un grup sanitar, mobil sau construit, costă două mii de euro, înmulțit cu cinci mii de școli fără toalete face zece milioane. Un loc de muncă plătit cu o mie de euro pe lună ține o mamă lângă copil, că mama e numai una!).