Generali cu banii înainte

Generali cu banii înainte
Publicat: 02/08/2017, 17:59

Apoi, rămânem între noi: cine nu moare de moarte naturală, de boală, de vreo infecție nosocomială, eventual depresii cu finaluri tragice, și-o va lua, într-un fel sau altul, la scufiță, în timpul serviciului de autoapărare, recte în procesul organizării siguranței sociale individuale.

Să-i mulțumim pentru asta lui Victor Viorel Ponta, premier în 2015, la datul legii pensiilor speciale pentru instituțiile de forță, cumătrului său pe linie famiglială, recunoscut ca apărător, până la moarte, al „interesului național”, Gabi Oprea, fost ministru de Interne, al Apărării și, mai ales, ministru Om, precum și majorității parlamentare, care a votat proiectul legii inițiat de guvern.

Victor Viorel Ponta, cum îi e și numele, ca o floricică, a acceptat decaparea „nației de jos”, în privința cuantumului pensiilor, lăsându-i pe cei ce n-au muncit unde trebuie, adică la vârful instituțiilor de forță ale țării, precum Poliție, Servicii, Armată, Procuratură Militară, STS, SPP, SMS, MMS (a, nu, ăsta e numărul meu de la mașină…), să se sature cu câteva sute de lei pensie lunară pe fluturaș.

Adevărul este, vorba unui confrate, că un medic, un profesor, un ziarist, un român obișnuit, toți ies la pensie, după 35-40 de ani de slujbă, cu 1300 – 1700 lei, iar la „o pensie anticipată”, cu vreo 700 – 800 de lei. Oricum, mai mult decât un fost agricultor care trăiește, îmbelșugat, dintr-o pensie de 300 – 400 de lei, la întreg.

În schimb, prin grija cumătrului Oprea, șefii Poliției, Armatei, Serviciilor și altor instituții de gen, treze la datorie, care au ajuns în marile lor birouri „prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum, prin mii de baionete”, au dreptul la salarii de 15.000 de lei, pensii speciale, pe legea lui Ponta-Oprea, de 20.000-25.000 de lei.

De asemenea, la un cuantum al veniturilor, după o pensionare fermă și prematură – posibilă între 40 și 48 de ani ai omului – și o angajare la fel de logică, la numai două-trei zile de la pensionare, în aceleași instituții sau în altele, de cele mai multe ori, tot bugetare, în funcții de consilieri, secretari de stat, secretari de mers, secretari, pur și simplu, de 30.000-40.000 de lei.

Corect! Absolut corect! Că și ei sunt oameni.

Ei bine, în aceste condiții, vine ministrul de Interne, Carmen Dan, și ne ceartă pe toți, că „așa nu se mai poate”, că ducem țara la faliment!

Cine, noi, vai de capul nostru?! Păi nu PSD, prin mâna largă a lui Ponta, cea lungă a lui Oprea, și cele ridicate ale parlamentarilor, a dat legea cu pensii speciale? Nu ei au umplut buzunarele cu vipușcă ale generalilor, chestorilor ș.a.m.d.? Nu ei au făcut sistemul vraiște, luând de la săraci – agenții/polițiștii din stradă, puși mereu în pericol prin lipsa de dotare, de legi care să le permită să ne apere și să mai și trăiască, după, de bani și de orice altceva – și au dat la bogați – toți șefii sistemului de forță, care se joacă de-a mafioții, unii stând pe la mese, iar alții, tot de teapa lor, în genunchi, cu palmele lipite a rugăciune de iertare, înălțată domnilor și maicilor domnilor generali?

Și, deci, vine ministrul Dan, care, cu o privire hărțuită, chinuită, ne anunță că urmează ca, printr-o OUG, „să se facă ordine în sistem”!

Anume că, toți generalii, chestorii, angajații din ministere – implicit niște proaspăt și proaspete pensionare, abia intrate în pensii de zeci de mii de lei, care s-au angajat, de puțin timp, consilieri chiar la onor doamna ministru -, rămân cu pensiile și salariile pe care le-au obținut prin muncă cinstită, așa mari, imense, infinite, cum se află, iar pentru ceilalți, începând cu septembrie, se va aplica o anume plafonare și o schimbare a modului de calcul al pensiilor speciale.

Până atunci, nimeni să nu fie îngrijorat, întrucât s-a lăsat o lună în care să se aranjeze toate hârtiile, spre a putea ieși la pensie absolut toți cei care n-au făcut-o încă, astfel încât, de la mijlocul lui septembrie, să poată intra în ministere, direcții, centrale, vămi etc, zugravii, zidarii, muncitorii pentru renovare și dezinsecție.

Ca să termine până când se vor instala la posturi cele câteva sute de absolvenți ai școlilor de poliție din țară și din lume, mai ales din Africa, cadre care știu, fiind în temă, întrucât i-am instruit noi, românii, până în mai-iunie, anul curent.

Să ne grăbim, zic, pentru că ăștia tineri, absolvenții, vor lucra și ei vreo trei-patru ani după care vor ieși, nu-i așa, „în pensie”, pentru a se angaja apoi în Poliția Locală, ea însăși o tabără de vacanță bine „aspectată”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător