Prima pagină » Puterea Gândului » Goană în noapte după o iluzie, fiesta spaniolă

Goană în noapte după o iluzie, fiesta spaniolă

Goană în noapte după o iluzie, fiesta spaniolă
Pentru câteva mii bucureșteni, noaptea de miercuri spre joi a fost o goană după suporterii spanioli, în urma petrecerii pe care aceștia o făcuseră în timpul zilei, dar ibericii s-au lăsat așteptați, doar câteva sute alegând să se întoarcă după finala Ligii Europa în centrul Capitalei.

Pentru câteva mii bucureșteni, noaptea de miercuri spre joi a fost o goană după suporterii spanioli, în urma petrecerii pe care aceștia o făcuseră în timpul zilei, dar ibericii s-au lăsat așteptați, doar câteva sute alegând să se întoarcă după finala Ligii Europa în centrul Capitalei. Cu o oră înainte de fluierul de start al germanului Wolfgang Stark, Centrul Vechi al Bucureștilor era în fierbere. Angajații teraselor trăgeau cabluri, scoteaua televizoarele, montau proiectoarele. Parcă venise un control și le ceruse înadins cârciumarilor ca orice stabiliment să fie dotat cu tehnică video. O vânzoleală continuă îți lăsa impresia că „fiesta” declanșată de suporterii spanioli în noaptea precedentă și la prânz avea să se repete.

Bucureștenii au ieșit și ei din casă, în număr destul de mare, mânați probabil de curiozitatea stârnită de zecile de reportaje care au umplut în cursul zilei programele tuturor televiziunilor. Ieșiseră însă la promenadă sau în căutarea celei mai bune terase pentru a vedea meciul, dar și să nu cumva să piardă petrecerea. Grupuri de fete cu picioare lungite de tocurile parcă prea înalte pentru străzile pietruite din Bucureștiul vechi erau ținta glumelor proaste ale celor care le suspectau a fi ieșit „la produs”: „Ați ieșit degeaba în seara asta, nu faceți treabă, nu sunt spanioli”. Și într-adevăr, nici urmă de spanioli. Șaorma era la mare căutare, berea și evident, semințele.

Patrulele de jandarmi și polițiști păreau că se plictisec. Cântăreții stradali și-au făcut și ei apariția. În fața intrării BNR de pe Lipscani, puteai asculta un concert de harpă și flaut, 50 de metri mai jos un naist căuta și el să umple șapca cu mărunți. Și un acordeonist încerca să înveselească atmosfera.

Multe terase au rămas pe jumătate goale, clienții nefiind în număr mai mare decât într-o seară de week-end. Cu berea în mână, mulți umblau pe străduțele din centru în căutarea ibericilor. La pauză, în lipsă de mușterii, câțiva proprietari de terase au închis. Peste tot mișunau angajații de la salubritate care strângeau gunoiul.

În Piața Constituției, lume buluc, vreo 6.000 de persoane veniseră să vadă finala pe cele patru ecrane imense montate în zona destinată fanilor basci. Aglomerație mare la intrarea dinspre Bulevardul Unirii, celelalte două din laterale, mai aerisite. Întrebarea „unde mai încap și suporterii lui Bilbao dacă se întorc să petreacă?” nu avea cum să nu-ți treacă prin cap. Mici, fripturi, beri, aceleași semințe. Coadă mai mult la mâncare, berea la opt lei paharul pe jumătate cu spumă era cam scumpă. Mulți au fost prevăzători însă, au venit cu pungi de semințe, de floricele și peturi de bere, cumpărate de la supermarket. Câțiva și-au adus chiar și scaune pliante, ca la picnic.

Totuși, unde sunt spaniolii? Plecaseră la Arena Națională cu mașinile RATB puse la dispoziție de primărie din Piața Constituției și Piața George Enescu. Zvonurile că aproximativ 2.000 de suporteri au venit la București fără bilete de intrare la meci se dovediseră a fi false. Doar vreo 20 de fani ai celor de la Athletic Bilbao au ales să vadă finala din Piața Constituției. Și ei aveau să-și plângă amarul pentru insuccesul favoriților. Nu aveau nimic de sărbătorit. O tânără creață era aproape indignată: „Băi, să dea naiba, eu am venit să văd meciul cu spaniolii, nu lângă ăștia care mănâncă semințe. Parcă nu îmi vine să cred ce am văzut azi la televizor când se transmitea de aici. Dacă știam nici nu veneam. Ăștia cred că sunt aceiași care vin și la Revelion în piață”.

Românii par să țină cu bascii, nimeni nu se bucură la golurile lui Falcao. Poate așa e, într-o lume aflată într-un proces de globalizare dus până la cel mai mic nivel, în care marile echipe sunt un amalgam de fotbaliști valoroși, oamenii aleg să-i simpatizeze pe cei care pun preț pe origini. Și tot lotul celor de la Bilbao e compus din jucători cu origine bască. Se termină meciul, madrilenii exultă, au câștigat cu 3-0, cei din Bilbao sunt dărâmați. Oare mai vin în centru, mai au chef de „fiesta”?

În Piața George Enescu, lângă Ateneu, în zona destinată fanilor lui Atletico Marid nu mai e nimic. Doar patru agenți de pază care le spun oamenilor că zona va rămâne închisă, că fanii din capitala Spaniei nu vor sărbători acolo, mulți dintre ei plecând de la stadion direct la aeroport.

Înapoi pe străzile din Centrul Vechi. La o oră de la finalul partidei încep să apară câțiva suporteri spanioli. Domnișoarele cu tocuri lungi nu și-au încheiat promenada, câțiva „băieți de oraș”, poate șuți, costumați în deja celebrele treninguri asortate la pantofi sport sau de lac, sunt și ei la datorie. Găști de tineri bucureșteni iau la pas străduțele. Vânzoleala continuă. O fată vrea să facă poze lângă un grup de cinci spanioli. Sunt amabili, dar nu au chef, vin din Țara Bascilor și au pierdut finala, dar un însoțitor al tinerei nu pricepe: „Ce e cu ăștia mă? Sunt gay sau sunt proști? Vrea o fată să facă o poză cu ei”.

Trei întreprinzători speră să dea tunul, au venit cu un braț de steaguri ale madrilenilor, dar nu au clienți. Pe Șelari, un vechi protestatar din Piața Universității, cu un steag al României cât toate zilele, pe care miercuri după amiaza îl flutura de pe umerii unei statui din fața Teatrului Național, începe să scandeze „România- România”. Își găsește repede adepți, vreo zece tineri, care strigă alături de bărbatul bărbos, îmbrăcat în ie și ițari și cu o pereche de papuci atârnându-i la gât. Sunt imediat înconjurați de aproximativ 50 de jandarmi, care nu îi mai lasă se iasă din cerc. Tinerii sunt legitimați, protestatarul cu steag e lăsat în legea lui. Întrebat dacă li s-a oferit vreo explicație, pentru ciudata acțiune, un tânăr spune: „Nu ne dă nimeni nicio explicație. Așa e de fiecare dată, dacă strigăm numele țării noastre suntem ori legitimați, ori amendați. Se pare că nu avem voie să strigăm România în România”.

Încet, încet încep să se strângă și suporterii spanioli, dar numărul lor nu depășește câteva sute în tot Centrul Istoric. Și mulți sunt din Bilbao, nu petrece nimeni, nu cântă nimeni. E o noapte obișnuită.

Aproximativ 10.000 de bucureșteni au căutat în noaptea de miercuri spre joi „fiesta spaniolă”, care s-a transformat într-o petrecere aproape câmpenească. Finala s-a dus, Bucureștiul se întoarce la ale lui. Centrul răsună de vocile câtorva suporteri bucureșteni, care au ceva să-i transmită lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. Numai de bine.

Autor