Guvernul de la București întoarce spatele Băncii Mondiale. Cum e posibil așa ceva?

Înainte de orice, explic aici că Banca Mondială nu finanțează cumpărările de mărfuri, servicii sau componente necesare vreunui proiect de reformă structurală. Nu este finanțatorul autostrăzii X sau al ANAF – în România, ca exemplu – sau al primăriei vreunui sat/oraș lovit de sărăcie ori de calamități. Asistă, în schimb, autoritățile pentru o coordonare corectă a fondurilor publice.

De-a lungul timpului, din banii BM nu s-au cumpărat doar șoroafe, ciment, fier-beton, saci de nisip ori calculatoare – pentru vreun șantier – sau manuale pentru copiii săraci, pături, mâncare ori module de locuire provizorie pentru familiile afectate de stihii. Banca Mondială nu le-a plătit în mod special pe astea, dar a suportat costurile pentru o treabă la fel de importantă: ca astfel de cumpărături, la urgență sau nu, să nu se facă de autorități prin contracte oneroase, clientelare, ci prin licitații și achiziții publice corecte. A finanțat procedurile, nu cumpărăturile.

Banca Mondială nu este nici contractantul, nici ofertantul, nici cumpărătorul pentru produse sau servicii necesare unei reforme structurale (eradicarea sărăciei, dezvoltarea infrastructurii, apărarea sinistraților/refugiaților, debirocratizarea, digitalizarea – atâtea și-atâtea proiecte în care BM este implicată pe toată planeta), ci oferă asistența tehnică, adică garanția că o autoritate contractantă nu va merge pe lângă lege, în achizițiile sale publice necesare în astfel de reforme/reparații.

Ca să n-o mai lungim, Banca Mondială nu este reparatorul sau reformatorul, ci este garantul că – nomine odiosa! – Corupția nu se va manifesta în achizițiile de mărfuri/servicii necesare în reparații sau reforme, indiferent de condițiile din teren.

Este – ca să ajung, în sfârșit, la zi – garantul că, atunci când se creionează spre exemplu o autostradă (structural necesară unei țări ca România), respectivele studii de fezabilitate, respectivele contracte și contrăcțele, respectivele achiziții, cumpărături și aranjamente financiare nu se vor face cu clientelă politică, nu se vor acorda unor pretenari de conjunctură, nu vor avea atașate cunoscutele „para-ndărături”. (Pentru cine n-a auzit de expresia asta, para-ndărăt = „eu îți cumpăr, pe bani publici, șurubul de 1 leu cu 10 lei, apoi tu îmi dai îndărăt, pe alte căi, cam 3-5 lei din banii încasați și împărțim astfel prada”.) Și că, mai departe, acele documentații și caiete de sarcini nu vor conține prevederi „cu dedicație”, dar nici nu vor lăsa loc de scumpiri ulterioare nejustificate. Banca Mondială, prin prezența ei în astfel de proiecte, garantează că niciunul din aceste obiceiuri locale/centrale nu vor fi admise. Repet, este consultantul, e un fel de paznic, nu este finanțatorul; pune banii pentru corectitudinea cumpărăturilor, nu pentru cumpărături.

Ei bine, la această consultanță, la acest paznic al banilor publici, tinde să renunțe – potrivit ultimelor declarații – Guvernul României! Era, România, pe punctul de a pregăti, beneficiind de asistența acestui master sever, un proiect curat în care nu și-ar mai fi găsit locul nici „para-ndărăturile”, nici pretenarii, nici măcar rudele potentaților vremii – practic, niciun fel de clientelă oneroasă cu care ne-am obișnuit în ultimii 25 de ani: autostrada Ploiești-Brașov sau, după unele opinii, doar Comarnic-Brașov.

Declarațiile oficiale recente, relevante, la care m-am referit mai sus, sunt următoarele:
– „Statul român se pregătește să renunțe la unitatea de proiect administrată împreună cu Banca Mondială pentru pregătirea documentației autostrăzii Comarnic-Brașov, în vederea organizării licitației de execuție” (ministrul Transporturilor, Lucian Șova);
– „Într-un proiect nu e importantă sursa de finanțare, este important să faci acel proiect, iar Guvernul, prin Ministerul de Finanțe, să aleagă cea mai facilă, utilă, ieftină sursă de finanțare. A fost o discuție cu cei de la Ministerul Transporturilor. Dânșii au găsit o variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple pe acest sector Comarnic-Brașov. Nu este importantă partea de finanțare, este importantă calea de a implementa un astfel de proiect” (ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici);
– (ca o „pată de culoare”, s-o mai adăugăm și pe asta) – „Este o rețea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaționalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Și tot vor pleca. Spre alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici” (Lucian Șova).

Până să tragem vreo concluzie, să ne amintim doar două cazuri din istoria relației cu Banca Mondială: unul de mare succes pentru România, respectiv reabilitarea sistemului de apă-canalizare din București (proiect lăudat de BM, fără rezerve, în toate rapoartele sale recente la nivel global privind parteneriatele public-private din Europa), și unul de mare jenă pentru România, respectiv modernizarea, informatizarea și chiar digitalizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ANAF, proiect care trebuia să fie gata în 2018 (cu nenumărate avantaje pentru contribuabili) și care acum e finalizat doar pe sfert.

De ce mi se pare „halucinantă” această întoarcere de spate a Guvernului României față de asistența tehnică oferită de Banca Mondială? Pentru că niciun stat din lumea asta nu a refuzat o astfel de asistență, BM fiind peste tot garantul că în achizițiile publice nu vor avea loc „para-ndărături”, contracte oneroase, pretenari, clientelă politică și, în general, fenomene susceptibile de corupție. Cred că o astfel de premieră nu va fi percepută ca o dovadă de autodisciplinare a achizițiilor publice, cum probabil își închipuie oficialitățile de la București, ci ca un refuz al garanției că banii publici, ai contribuabililor, vor fi folosiți corect.

P.S. Atenție la data de 28 iunie, când se va lua o decizie fermă, oficială, privind asistența tehnică pe care Banca Mondială o oferă Guvernului României pentru proiectul autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov!