Gyuri Pascu a murit. Țara tot arde, babele se tot piaptănă

De fapt, ce deplângem când vorbim despre trecerea întru neființă a lui Gyuri Pascu?

Divertișii își plâng prietenul. Rar întâlnești în România un grup atât de longeviv, de o performanță egală și fără de cusur.

Ioan T.Morar declară:

„Sunt foarte trist. Cu Gyuri se duce și ceva din trecutul meu, ceva din anii fericiți în care am rîs împreună și ne-am crezut invincibili. Nu s-au inventat cuvintele care să-mi cuprindă Tristețea. Doamne, odihnește-l pe prietenul nostru!”

Gyuri Pascu era egalul între egalii întru umor din Divertis. Greu de găsit valori egale într-un grup, creativitate explozivă ca-n Divertis, camaraderie de o asemenea magnitudine, încât, atunci, târziu și fără motive de fapt, când separarea s-a produs, s-a produs iremediabil. Dintre toți, parcă Gyuri Parscu a căzut „din trenul prieteniei” cel mai departe de o reconciliere. Glasul său, auzit prin concerte de muzică, se auzea tot mai palid față de ce fusese în Divertis. Și cumva și viața lui personală a luat-o în zone imprevizibile.

Dar Divertis înseamnă o lungă prietenie trecută prin focul unei dictaturi, Divertis înseamnă un hohot peste cel puțin o tranziție fără sfârșit, precum cea a președintelui Iliescu. Când plângem după Gyuri Pascu, plângem după atitudinea civică rară astăzi. Acel tip de bombă care-l face pe dușman să râdă de propria lui prostie. În acest sens, Gyuri Pascu cu Divertis a făcut la glume de-a rupt sălile și dușmanii de atâta hohot.

Divertișii înseamnă, în paralel cu Piața Universității (februarie-iunie 1990), ziarul Cațavencu și ProTv (1995), societatea civilă a lui 1990. Democrația a fost instaurată în România prin umor și ProTv mai mult decât prin pârghii economice și sociale. Fără Gyuri să râdă pe atâtea voci greu de râs.

Umorul Divertis are Istorie. Divertis a tras și a creat breșe în zidurile reci ale dictaturii lui Ceaușescu. Când tranziția Iliescu nu mai trecea odată, ProTv a apărut și Gyuri și Divertișii au dat acel „Eu vreau Președinte”- lovitura de grație. Auziți-l aici pe Gyuri. Emoție, aparentă poezie, lovitură la lingurica președintelui etern, îndemn la revoltă, la a ieși din inerție. Glasul lui Gyuri se potrivea inocenței copilului. Da, glasul lui ingenuu transpus într-o simplă serbare de sfârșit de an școlar, de mandat prezidențial. Serios, inocent? O fi de bine, o fi de rău, măi dragă? A fost de rău pentru Iliescu:

Gyuri construia totul pe un delir verbal infernal. Stâlcea cuvintele, vorbea limbi străine, aducea motivații aberante. Versul îi era dureros. Și peste toate cântecul. Shogunul este una dintre bijuteria coroanei Divertis, mândria unei generații care a trăit-o pe viu:

Ce bătaie de joc pentru inculți, ce punere la punct a cântăreților fără voce!

Ce palmă dată exoticelor plecări în decor ale artiștilor poporului. Gyuri Pascu a făcut mereu diferența între derutații artiști.

Iată-l necruțător cu Tudor Gheorghe implicat în politica lui Ponta, în 2014.

Gyuri Pascu Show. Uite-i umorul și vocea, acum la câteva luni înainte de stopul inimii sale de azi dimineață: