Hai, că n-avem multă minte: Vasilica – președinte!

În stație la Lizeanu, stăteam lecturând ziaru”. Și-un eseu de Derrida – viața mea, inima mea.

Când să scot din părți (obscure) „Critica rațiunii pure”, am văzut trecând o blondă, ca după ultima modă. Avea girofar și tiorbă și-am intrat cu ea în vorbă:

– Domnișoară, domnișoară, ce program aveți diseară?

– Espri-măte pe corecte: n-am program, eu am proiecte!

– Și-ncotro și pentru ce, cu suită SPP?

– Uite, carevasăzică: orice om îi este frică. Cu SIE mi-a trecut MIE și merg la președinție! 

– Pot și eu… hm!… cum să zic, ca să vă votez un pic?

La-nceput, că nu se poate și că am mers prea departe. Da” când i-am citat din Nietzsche a oftat. N-avea ce zice.