Happy-end cu Ponta și Băsescu

Publicat: 29 03. 2013, 10:04
Actualizat: 30 07. 2014, 00:24

Numirile din Justiție par să se rezolve, după jumătate de an de blocaj, la mica înțelegere. Președintele și premierul au stat, știuți numai de SPP, la o șuetă și au hotărât: cel dintâi își pune favoritul la șefia DNA, iar cel de-al doilea, la Parchetul General. Simplu, calm, relaxat și fără transparență că, dacă e prea multă, dăunează grav sănătății politice. Iar sursele spun și Victor Ponta nu neagă, dar nu vrea să povestească până n-are verde de la interlocutor că el însuși îl propune  pe Tiberiu Nițu la conducerea Ministerului Public și Traian Băsescu, pe Codruța Kovesi, la Direcția Națională Anticorupție. Acest, să-i zicem, gentleman agreement,  deși sintagma este, adeseori, improprie politicii românești, ar urma să fie pus în practică săptămâna viitoare, chiar de către premier, care, printr-un concurs favorabil de împrejurări, deține, interimar, portofoliul Justiției și pixul care scrie numirile.

Că președintele Băsescu o preferă pe doamna Kovesi la maneta anchetelor anticorupție nu este un secret, fiindcă a mai propus-o o dată. Este de înțeles și de ce: a avut un mandat sobru și eficient la Parchetul General, are o bună reputație la Bruxelles, iar USL o etichetează drept „băsistă”. Ea oferă garanția că DNA „lucrează în foc continuu”, cum se plângea, recent, o judecătoare arestată pentru luare de mită. De ce l-ar vrea pemierul Ponta pe Tiberiu Nițu, fost adjunct al procurorului general, este însă o enigmă. Câștigător al etapei pe minister al concursului organizat de Mona Pivniceru, dl Nițu a picat la  examinarea din CSM pentru șefia Parchetului, după o prestație neconvingătore și ușor nevrozată, când i se părea că președintele de ședință se strâmbă la el. Ulterior, a fost respins și de Traian Băsescu, normal fiind ca procurorul-revoluționar împroprietărit să dispară de pe lista scurtă. Recuperarea lui arată fie că nu mai există niciun magistrat curajos și capabil să preia Ministerul Public, fie că are calități pe care membrii CSM nu le-au văzut, dar Victor Ponta da. Cum va explica premierul opiniei publice  că un magistrat considerat nepotrivit în noiembrie, anul trecut,  chiar de colegii săi, să conducă Parchetul General este bun acum? Dar președintele?  Nu-i va tremura mâna la semnarea decretului de numire în funcție? Nu mă îndoiesc că cei doi ar face față cu brio unei asemenea provocări: Victor Ponta, fiindcă nu-i pasă de opinia publică, iar Traian Băsescu, fiindcă este expert în reevaluări.

Dacă tot mica înțelegere rămâne soluția, ar fi fost frumos din partea președintelui și premierului să ne poarte spre acest deznodământ fericit, înaintea negativului Raport MCV pe Justiție, care a  criticat blocajul instituțional. Dar niciodată nu e prea târziu! Iată ce mulțumitor se aranjează lucrurile pentru cei implicați: „cel mai slab ministru” al Justiției, Mona Pivniceru, se învârtește de-un mandat de nouă ani la Curtea Constituțională, Daniel Morar aterizează acolo și el, Codruța Kovesi se întoarce în țară, Tiberiu Nițu avansează pe ultima treaptă, iar Victor Ponta se laudă, în fine, cu mapa lui subțire, de procuror.