Prima pagină » Puterea Gândului » Herr Ponta, Schengen te vrea tare

Herr Ponta, Schengen te vrea tare

Herr Ponta, Schengen te vrea tare
Dacă, printr-o glumă proastă a istoriei, Victor Ponta s-ar afla vreodată în poziția Angelei Merkel sau a oricărui alt lider de stat dintre cele 7 care se opun aderării României la Schengen, iată ce ar putea să vadă.

Premierul Victor Ponta a jucat în toată această comedie politică de la București, cu aderarea la Schengen, rolul iepurașului dintr-un celebru banc sec. Micul iepure mergea la casa ursului, să-i ceară o tigaie fără de care ar fi murit de foame. Ajuns la ușa ursului pe nume Germania, iepurașul Ponta, flancat de iepuroii Corlățean și Stroe, a bătut însă din picior și s-a oțărât direct, ca să nu pară că se înjosește: dacă vrei să știi, nici nu avem nevoie de tigaia ta, băi, ursule. Cei care au pierdut ocazia să tacă au fost, pentru a nu știu câta oară, guvernanții de la București.

Dacă, printr-o glumă proastă a istoriei, Victor Ponta s-ar afla vreodată în poziția Angelei Merkel sau a oricărui alt lider de stat dintre cele 7 care se opun aderării României la Schengen, iar printr-o anomalie a naturii, Radu Stroe și Titus Corlățean ar ajunge miniștri importanți la Berlin, la Paris sau la Helsinki, iată ce ar putea ei să vadă, privind spre o Românie care bate la poarta Schengen.

România este o țară în care clanurile de interlopi au început să fie luate la întrebări de polițiști și de procurori doar de vreo doi ani. În tot acest timp, ele și-au extins rețelele de traficanți, proxeneți, cerșetori și hoți în toată Europa. Mulți dintre capii acestor clanuri au ajuns după gratii, în ultimii ani, însă oamenii lor produc milioane de euro în continuare, prin aceleași metode. Europa vrea o Românie care nu își lasă grupurile de șmecheri să se dezvolte în rețele mafiote transfrontaliere și nici marile familii de romi să ajungă clanuri înarmate și exportatoare de carne vie pe străzile din Vest.

România este o țară în care contrabanda cu țigări crește de la an la an, ajungând să reprezinte 15% din piața legală a tutunului. „Hai țiii-gări, țiii-gări, țiii-gări” a ajuns să însemne o afacere de 100 de milioane de euro în doar trei luni, nu doar niște grupuri de șifonați nebărbieriți, în piață la Obor, la Crângași sau la Rahova.

România este o țară care nu are autostrăzi și nici rețele de șosele rapide. Ca să traversezi România cu o mașină mică îți ia peste 15 ore, asta dacă încalci legea și îți riști viața și piesele mașinii. Unui TIR îi ia mai mult, că el merge mai încet.

România este țara în care evaziunea fiscală echivalează cu o treime din PIB. România este țara care primește zeci de miliarde de euro de la UE, dar nu este în stare să absoarbă pentru a investi nici măcar 10% din bani.

E corect să nu intre România în Schengen? Nu e corect, ar zice bucureșteanul Victor Ponta. Nimic din cele de mai sus nu au legătură cu legile europene care reglementează aderarea la spațiul Schengen, nici cu criteriile tehnice de aderare, pe care România le îndeplinește mai bine decât state care fac deja parte din Schengen. Nu e corect, când privești la granița de sud ciuruită a Greciei, Italiei sau Spaniei, prin care trec imigranții africani către Europa. Te ia râsul când compari clanurile interlope românești cu mafia italiană sau cu marile rețele de băieți răi ale Spaniei sau Franței. Contrabanda și traficul de droguri din România pălesc în fața marilor magistrale de trafic din Olanda sau Germania.

E corect să nu intre România în Schengen? E corect, ar zice berlinezul Herr Ponta, iar Titus Schengen Corlățean și Radu Schengen Stroe ar lătra la unison, dându-i dreptate din pozițiile lor de oameni de stat imaginari ai Germaniei, ai Olandei sau ai Finlandei. De ce să primim o astfel de țară în Schengen, când avem și noi aici, la noi, în Germania, traficanții, bandiții și proxeneții noștri? De ce să mutăm granița de Est a Schengen pe flancul cu Republica Moldova, pe acolo pe unde vameșii români primesc țigările de contrabandă, pentru că sunt corupți? De ce să deschidem ușa unei țări care nu reușește să ne convingă că e sigură, deși a investit un miliard de euro în securizarea frontierelor și racordarea polițienească la know-how-ul european?

Marile puteri europene se folosesc de orice pretext pentru a lua o decizie politică: nu primim în Schengen un stat despre care credem că este nesigur, corupt și exportator de criminalitate. Avem câteva deja în Schengen. Pretextul folosit se cheamă raportul pe justiție din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). El nu are nicio legătură cu procesul de aderare la Schengen. Nu e corect, dar asta e politica. Acesta e jocul de putere, în care nu Germania cere și se usucă fără să aibă acces liber la spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, ci România vrea să aibă acces liber la piețele și facilitățile din Europa.

Victor Ponta și miniștrii săi ar trebui să cunoască bine acest joc de putere și faptul că politica nu e corectă. În vara anului trecut, au procedat la fel când au dorit să scape de inamicul de la Cotroceni sau să modifice numărul de români care au drept de vot, îndoind pe drum toate legile și folosindu-se de pretexte fabricate. Nu au reușit, însă asta este o altă discuție, despre de ce politica de Dâmbovița nu e ca cea de Rin. Au reușit însă să ofere europenilor pretextul de a nu primi România în Schengen: nu are stat de drept funcțional, iar independența justiției e cu dus-întors. Tocmai de aceea, Victor Ponta și miniștrii săi ar fi trebuit, cu vârf și îndesat, să ia în brațe acum ocazia de a tăcea.

Pentru a doua oară, de la începutul anului, premierul Victor Ponta adoptă o atitudine de neînțeles într-o situație de criză. „Am făcut tot ce am putut”. Aceasta a fost reacția premierului României în timpul crizei ostaticilor din Algeria, în care 5 români au fost răpiți, iar unul a murit. Acum, în mult mai puțin sângeroasa criză diplomatică a aderării la Schengen, premierul are din nou o lehamite: „Guvernul a făcut tot ceea ce ținea de noi”. Adică, atât am putut și noi. N-a ieșit, mai băgăm o fisă, poate în 2014. A zis la fel și anul trecut, rânjind: „Oricum nu ne primeau anul ăsta în Schengen”.

Acest abandon al unei autorități în stat, care crede că astfel îi va fi iertat un eșec, prin faptul că îl recunoaște, poate fi explicat doar prin zâmbetul permanent pe care premierul României îl arborează pe chip, sincer sau scremut, în absolut orice ocazie publică în care apare. Este pecetea unui om politic care confundă urechismul cu superioritatea legitimă. Poate de aceea, aderarea României la Schengen nu a fost abordată cu rigoarea fină a unui Herr care aduce argumente, ci cu țâfna unui românaș care își ia jucăriile și pleacă, scuipând cu obidă.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK – ANDREI LUCA POPESCU