Hoții cu proștii – întâlnire la nivel înalt

Publicat: 11 12. 2013, 23:35
Actualizat: 15 01. 2020, 02:42

Ce e Parlamentul României? O întâlnire la nivel înalt, între hoți și proști.

Recunosc că e o definiție generalizatoare și lipsită de nuanțe. Încerc s-o îmbunătățesc: unii hoți sunt și proști, după cum unii proști sunt și hoți. Așa mai merge.

Ce vreau să zic? După o documentare exhaustivă, mi-am început opera magna – un „Vademecum de furat bine”. Reproduc din Capitolul I, „Noțiuni introductive în casă”.

AȘA DA. Hoțul iscusit. Se îmbracă frumos, se parfumează, recitește codul manierelor elegante, ghidul de prim ajutor și așteaptă miezul zilei. Bate la ușa bătrânelei care tocmai a primit pensia: 

–       Sărumâna, doamnă (mamaie/ stimată contribuabilă). Am venit să vă dau (atenție la verb –  să vă dau, nu să vă iau) o veste minunată! Sunteți fericita cîștigătoare a marelui premiu Pensionara Anului!

–       Vai de mine!…

–       Nu vă emoționați, vă rog să luați loc, vă servesc cu un distonocalm… Este vorba despre o sumă importantă. 10.000 de euro! 

–       Aualeu! Păi, io n-am câștigat niciodată nimic! Sunteți sigur că-i vorba de mine?

–       Absolut! Nume, cenepe, adresă, tot.

–       Da” nu m-am prezentat la concurs…

–       Nici nu trebuia. A fost o tragere la sorți! S-au băgat taloanele într-o urnă…

–       Înțeleg…

–       Care e fericita coincidență? Că aveți o pensie de 7 milioane lei vechi.

–       Da…

–       Exact costul mandatului.

–       Care mandat?

–       Mandatul telegrafic, prin care vă vom trimite mâine dimineață banii. 10.000 de euro!

–       10.000 de euro!…

–       Vă rog să achitați 7 milioane lei vechi. Sper că aveți în casă.

–       Am luat pensia acu” o juma de oră…

–       Altă coincidență fericită! Să rezolvăm problema rapid, fiindcă mai trebui să trec, până la sfârșitul programului, și pe la ceilalți câștigători – locurile doi și trei.

–       Domnule, vă rog să luați șapte milioane jumate…

–       Cum adică șapte milioane jumate?!

–       Restul sunt pentru dumneavoastră.

–       Doamnă (mamaie/  stimată contribuabilă), vă rog să nu mă jigniți! Nu primesc șpagă.

AȘA NU. Hoțul tâmpit. Se îmbracă rufos, își trage un ciorap pe cap și așteaptă miezul nopții.

Are ghinion. Taman când să bage șperaclul în ușă, se dă publicitate la „Un show cuvios”, și ies toți vecinii pe palier, să se încălzească.