Ice Bucket Challenge: de la cauză nobilă, la maimuțăreală ieftină, narcisism deghizat în filantropie și manevră de PR și autopromovare

Dacă nu ai auzit de Ice Bucket Challenge (provocarea găleții cu apă) probabil trăiești fie într-o scorbură dintr-o pădure virgină din bazinul Amazonului, fie într-o peșteră de pe Marte. Cu alte cuvinte, ești unul dintre cei puțini și fericiți. Pe scurt, ideea din spatele campaniei Ice Bucket Challenge e să îți verși o găleată de apă rece în cap și să nominalizezi alte persoane care să facă același lucru. Găselnița îi aparține Asociației ALS și a fost aruncată pe net cu scopul de a strânge donații pentru bolnavii de scleroză laterală amiotrofică și pentru a ridica gradul de conștientizare în privința acestei boli. Dacă nu accepți provocarea, trebuie să donezi 100 de dolari oricărei asociații care are legătură cu ALS. E un fel de joc de tipul „hai mai degrabă să dăm leapșă la tot internetul să se maimuțărească turnându-și apă în cap decât să donăm”. Oricum, majoritatea vedetelor au ales să doneze bani, chiar dacă au acceptat provocarea.

De la Mark Zuckerberg și Bill Gates, la numele cele mai cunoscute ale Hollywood-ului, toată lumea s-a filmat în timp ce își toarnă apă în cap pentru un scop nobil și și-a postat filmulețul pe rețelele de socializare.

Firesc, o dată ce vedetele au cugetat și și-au dat seama că Ice Bucket Challenge-ul face bine la imagine, campania a devenit un succes financiar. Potrivit Mediafax, ALS a a anunțat joi că în perioada 29 iulie – 21 august a primit donații în valoare de 41,8 milioane de dolari. Asta în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut, suma donată a fost de 2,1 milioane de dolari. Și cifrele continuă să crească.

Însă după ce ai văzut toată nebunia asta virală poți să spui cu mâna pe inimă că știi mai multe despre scleroza laterală amiotrofică? 99% dintre filmulețele pe care le-am văzut în presă sau în newsfeed-ul de Facebook nici măcar nu aveau în descriere sintagma „scleroză laterală amiotrofică”. Deși e (și) o campanie de „awareness” (de informare și de conștientizare), nu pot să spun că sunt mai „aware” de ALS decât eram înainte.

Dincolo de succesul financiar, Ice Bucket Challenge chiar nu e cea mai cool campanie din social media din ultimul an, așa cum a tot fost branduită. E doar o campanie despre narcisism deghizat ca altruism. Și mai e un exemplu de „hashtag activism”, un produs al generației care în loc să facă ceva, se preface că face ceva postând tot felul de lucruri și lucrușoare pe peretele de Facebook. Nu e nicio diferență între filmulețele Ice Bucket Challenge și poza cu copilul cu ochi mari și albaștri care are nevoie de operație și pe care con-feisbuchiștii tăi o dau cu generozitate mai departe cu share, deși ar fi mult mai ușor să doneze un leu sau doi în contul afișat acolo, pe poză.

Dincolo de succesul financiar, Ice Bucket Challenge e încă un trend care va dispărea o dată cu prima zi în care o să fie prea frig să îți mai torni apă în cap.

Îți mai aduci aminte de cutremurul din Haiti, de acum patru ani? Potrivit Vice US, #Haiti și #HaitiRelief au devenit al doilea trending topic pe Twitter în 2010 și au fost subiectul a 15% dintre tweet-uri. Atunci era cool să tweet-uiești hashtag-ul #Haiti și un link către site-urile unde se puteau dona bani pentru a-i ajuta pe supraviețuitori să-și reconstruiască locuințele. În final s-au strâns 8 milioane de dolari. După patru ani, bilanțul cutremurului din Haiti rămâne același: peste 200.000 de morți și mare parte din infrastructura țării distrusă. Și tot după patru ani, NPR scrie că peste 150.000 de haitieni încă trăiesc în corturi, pe câmp. De ce nu mai tweetuiește nimeni despre asta? Pentru că nu mai e cool. Acum e cool să îți torni apă cu gheață în cap.

#Kony2012 e o altă campanie care a fost la modă, la vremea ei. Kony e numele liderului unei grupări care răpește copii în Uganda. Jason Russell, fondatorul organizației Invisible Children, a făcut un filmuleț despre răpitor, care a devenit viral. Și atunci s-au strâns sume de ordinul milioanelor de dolari, însă Invisible Children nu a dezvăluit niciodată publicului larg unde s-au dus în final banii strânși.

#BringBackOurGirls a fost o altă campanie devenită virală în aprilie, anul acesta. Atunci, peste 300 de fetițe din Nigeria au fost răpite de un grup militant african. De la Michelle Obama, la Bill Gates, toată lumea s-a fotografiat cu pancarte pe care era înscris hashtag-ul #BringBackOurGirls. Trend-ul s-a stins după câteva luni, când lumea și-a dat seama că se apropie sfârșitul de sezon al Games of Thrones și că asta e mult mai important decât niște fetițe răpite. Și statul nigerian probabil că e fan înflăcărat Games of Thrones, pentru că a încheiat ancheta la scurt timp după, deși mai avea de recuperat 200 de fetițe.

Să revenim puțin la Ice Bucket Challenge. Ce zic ai lor? Scott Gilmore scrie că „The Ice Bucket Challenge is a great way to raise money – but it is a horrible reason to donate it”. Touché. Willard Foxton, zice, la rândul lui, în The Daily Telegraph, că „This challenge has become a ghastly narcissistic freakshow, combining the worst elements of social media self-love and celebrity worship with armchair feelgood clicktivism”. Touché din nou. Și dacă lor li se par de prost-gust filmulețele cu Bill Gates și Mark Zuckerberg, atunci cum să ni se mai pară nouă filmulețele cu Florin Salam, Fuego, Adrian Mutu și Mihai Bendeac, care acceptă Ice Bucket Challenge-ul îmbrăcat într-o rochie albă? Dacă lor li se par caterincă ieftină filmulețele cu Aerosmith și George Bush, atunci cum să ni se mai pară nouă filmulețele cu Boc și Udrea, care-l provoacă pe Ponta, Ponta zice nu, că are alte maimuțăreli mai importante de înfăptuit, în timp ce Macovei, ca într-un fel de Voodoo Ice Bucket Challenge, toarnă apă peste fotografiile lui Voiculescu, Copos, Vântu și Năstase? Și uite-așa o campanie umanitară la origine a devenit în România o maimuțăreală făcută de dragul imaginii, a câtorva like-uri în plus pe Facebook și al autopromovării.

Așa că, în concluzie, ideea rămâne la fel de simplă. Ce-ar fi să donăm bani și timp cauzelor/asociațiilor/bolilor/ONG-urilor în care chiar credem și fără să ne lăudăm apoi pe internet cu asta? Ce-ar fi să contribuim la o cauză nobilă pentru că vrem și nu pentru că e trendy să fii parte dintr-un ultra-mediatizat joc de domino?