Idei din care curge sânge

Părinții care îi poartă pe umeri or fi plini de păcate, dar copiii smulși războiului n-au nici o vină. Băiatul care a împins căruciorul cu rotile al bunicii jumătate din lumea asta îl va împinge și pe lumea cealaltă, când ochii arși ai bătrânei vor întrezări flăcările iadului și sufletul său se va veseli crezând că i s-a arătat lumina libertății.

În lumea noastră doar banii circulă fără opreliști, rup sârme ghimpate, îndoaie baionetele grănicerilor, sparg ziduri.

Disperarea și spaima n-au culoare politică, n-au etnie. Disperarea refugiaților și spaima celor care trebuie să-i primească.

Au avut și ei o țară, până s-o înghită molozul, au avut și ei un acoperiș, au avut demnitate, până să li se confiște la granițe, au avut un Dumnezeu, până să-L decapiteze Statul Islamic. Aveți și voi un rost care nu trebuie tulburat, aveți grija zilei de mâine și înțeleg groaza cu care îi priviți, voi, așezați îndărătul luminii reci a monitorului, de partea cea bună a istoriei – istoria, ca moneda calpă din poveștile paștune: se întoarce mereu cu aceeași față în sus.

Europa aduce astăzi cu visul tânărului din Sura Yusuf: „M-am văzut purtând pe capul meu pâine, din care ciuguleau  păsările”…