„Ierusalimul e veșnic, nu tu! Du-te-acasă!”

„Ierusalimul e veșnic, nu tu! Du-te-acasă!
Publicat: 24/12/2017, 15:30

După Shabbat, aseară pe străzile din Tel Aviv (peste zece mii) și la Ierusalim (câteva mii), israelienii s-au adunat din nou, a patra săptămână consecutiv, după ce timp de un an au protestat la Petah Tikva (un orășel cochet, la vreo unsprezece kilometri de Tel Aviv), în fața locuinței procurorului general Avihai Mandelblit.

Așa-numitele „marșuri ale rușinii” sunt îndreptate împotriva corupției, vizându-l în principal pe premierul Benjamin Netanyahu, dar și coaliția de extremă dreapta aflată la guvernare.

Noutatea absolută e că manifestațiile, care au început în jurul orei 20, s-au desfășurat nu doar la Tel Aviv, unde în stradă sunt preponderent reprezentanți ai stângii, ci și la Ierusalim, unde s-au adunat, în Piața Sion, preponderent reprezentanți ai dreptei (unii dintre aceștia – membri Likud, partidul prim ministrului), printre care Moshe Ya’alon, fost ministru al Apărării în al treilea guvern Netanyahu. Cunoscut prin afirmațiile sale șocante, Ya’alon a declarat presei că flagelul corupției este, în acest moment, în Israel „un pericol mai mare decât amenințarea iraniană, Hizballahul, Hamasul sau Statul Islamic”.

Canal 12 (fost Canal 2) transmitea în timpul acesta talkshowul Danei Weiss – o discuție extrem de înfierbântată cu unul dintre avocații lui Netanyahu, Dan Avi-Yitzhak, care argumenta că poliția anti-corupție (Lahav 433), care în urmă cu o săptămână l-a interogat pentru a șaptea oară, „nu are dreptul să recomande nimic în urma anchetei”.

E tot mai limpede că premierul Netanyahu s-a înșelat crezând că decizia-dictat a președintelui Donald J. Trump cu privire la Ierusalim, la care a avut o inestimabilă contribuție, îi va face pe conaționalii săi deciși să nu mai suporte corupția să-i treacă cu vederea problemele penale. Nu doar că „marșurile rușinii” n-au încetat, dar ieri, pe o pancartă din Piața Sion se putea citi: „Ierusalimul e veșnic, nu tu! Du-te-acasă!”.

Alte sloganuri cu care oamenii au ieșit la demonstrație, blocând, în Tel Aviv, traseul din Piața Habima până în bulevardul Dizengoff: „Ben Gurion (primul premier al Israelului, unul dintre Părinții Fondatori, n.m.) a întemeiat, Netanyahu distruge!”, „Opriți corupția, șmecheriile, mita, hoția!”, „Marile afaceri, politicienii și lumea interlopă!”, „Marș acasă, corupților!”, „Asta-i țara noastră, nu țara lui Bibi!”.

La un moment dat, din rândurile protestatarilor care mărsășuiau pe bulevardul Rothschild spre Piața Habima s-a ițit o ghilotină-butaforie, ceea ce a creat emoție mare în rândul politicienilor de toate culorile, care s-au grăbit să transmită comunicate de protest, amendând în termeni exaltați incitarea la violență. Degeaba a explicat, azi-dimineață, pe Facebook, cel care purta în spate ghilotina-butaforie că el personal e un pacifist, și că a fost vorba despre un simbol, „o imagine care servește ca memento istoric al victoriei cetățenilor asupra unui regim corupt, care și-a distrus încrederea”…

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online