Donald J. Trump l-a primit pe Muhammad bin Salman, vicepremier și ministru al Apărării, pentru a doua oară de când s-a instalat la Casa Albă (a treia întâlnire a celor doi avusese loc la Riyadh, în mai anul trecut).
A fost veselie mare nu doar la Riyadh, ci și la Abu Dhabi și Ierusalim când zilele trecute președintele Americii l-a demis pe Secretarul de Stat Tillerson, înlocuindu-l cu directorul CIA, Mike Pompeo, care își va prelua mandatul la sfârșitul acestei luni. E drept că Tillerson a fost ținut departe de problematica Orientului Mijlociu, lăsată exclusiv pe seama triadei Kushner-Greenblatt-Firedman, cu concursul extraordinar al sopranei de la Națiunile Unite, ambasadorul Nimrata Haley. Însă Tillerson apucase să se pronunțe ferm, din înalta funcție deținută, despre Acordul nuclear cu Iranul, poziționându-se de partea celorlalți cinci semnatari (membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – Franța, Rusia, Marea Britanie, China plus Germania) și împotrivindu-se denunțării acestuia, promise de Trump încă din campania electorală.
Încă neexperimentatul dictator saudit vine la Washington cu speranța că, așa cum mărturisea Netanyahu, Trump va forța în mai retragerea Statelor Unite din acord. A pregătit și un mic șantaj, anunțând în repetate rânduri că țara sa se pregătește de înarmare nucleară, dacă Iranul nu va fi oprit.
Problema înarmării nucleare saudite a fost discutată și în cadrul întâlnirii premierului israelian cu președintele Trump la începutul lunii martie. Atunci – afirmă sursele bine informate ale celebrului Canal 10 israelian – Netanyahu i-ar fi cerut lui Trump să nu sprijine Arabia Saudită în demersul de a-și construi capabilități nucleare, invocând că acesta ar putea permite Riyadhului să îmbogățească uraniu și să producă arme nucleare. Se pare că Donald l-a refuzat pe prietenul său Bibi, argumentând că, dacă Statele Unite vor refuza sprijinul, se vor găsi alții s-o facă.
Presa a avut acces astăzi doar la un schimb de superlative. Președintele a vorbit despre „relația excelentă” dintre cele două țări, după tensiunile din epoca Obama, iar prințul moștenitor a declarat că regatul său este „cel mai vechi aliat al Americii în Orientul Mijlociu – mai mult de 80 de ani” și a invocat semnificativele investiții saudite în Statele Unite. Trump a mai ținut să sublinieze că saudiții au achitat o bună parte din factura apărării Orientului Mijlociu (de curând le-a mai cerut o nimica toată de patru miliarde pentru Siria).
În spatele ușilor închise ale Biroului Oval, probabil cei doi lideri planetari (Muhammad bin Salman se simte unul, ca în anecdota cu șoricelul care strigă de pe spinarea elefantului – „Ce frumos tropăim!”) au discutat și lucruri serioase. Iar în afara leitmotivului Iran mai există cel puțin două, de arzătoare importanță: războiul din Yemen, mai precis catastrofa umanitară creată acolo de prințul moștenitor, și problema palestiniană. Din păcate, pe Mahmud Abbas l-au lăsat nervii și l-a înjurat pe ambasadorul american în Israel („fiu de cățea”, cea mai plină de dispreț înjurătură arabă), ceea ce le-a permis Ierusalimului și Washingtonului să sublinieze violența Ramallahului și lipsa de apetit a palestinienilor pentru pace.