În locurile unde ți-a fost frică, du-te pe întuneric

Sfântul zilei de astăzi, în ambele calendare creștine, e Ioan Scărarul (la ortodocși), Ioan Climacus (la catolici) sau Ioan Sinaitul (după locul în care s-a nevoit).

În volumul IX al Filocaliei (în traducerea și cu aparatul critic al părintelui profesor Dumitru Stăniloae) se află tratatul mistico-teologic al Sfântului Ioan Scărarul.

A 21-a treaptă a „Scării dumnezeiescului urcuș” e frica lașă.

Citiți și veți înțelege că, deschizând cartea (alcătuită prin secolul VII, în pustietatea Peninsulei Sinai), m-am înșurubat mai în actualitate decât voi, care priviți până la uitarea de sine umbre colorate pe o sticlă.

„Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Frica lașă este o primejdie mai dinainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre (…) Toți cei fricoși sunt iubitori de slavă deșartă. Dar nu toți cei care nu se tem sunt și smeriți în cuget. Pentru că nici tâlharii, nici jefuitorii de morminte nu au frică, așa cum se știe. În locurile în care te-ai obișnuit să-ți fie frică, nu pregeta să te duci pe întuneric. Iar de vei tremura puțin, această patimă copilărească și de râs va îmbătrâni împreună cu tine (…)”.