Încă o zi măreață în istoria lumii

Până în 1972 s-a numit Insula Morților, apoi (fiindcă nu suna deloc îmbietor) – Insula de Dincolo de Moarte, „Pulau Blakang Mati”. În 1972, după o consultare publică, i s-a găsit un nume ei-au spus Sentosa („Tihna”).

Aici, astăzi, după ce doar cu vreo șase luni în urmă se măsuraseră în butoane nucleare, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, și Jim Jong Un, președintele Comisiei pentru Afaceri de Stat al Republicii Democrate Coreene, au semnat o Declarație Comună. Coreea de Nord angajat „ferm și neabătut” la denuclearizarea Peninsulei Coreea, iar America a promis „garanții de securitate”, „pace și prosperitate”. Coreea de Nord va sprijini Statele Unite să-și repatrieze militarii morți în războiul celor două Corei (ultimul punct dintre cele patru, care urmează să se aplice „integral și fără întârziere”).   

Discuția celor doi a durat 38 de minute, cam cât strângerile de mână și bătăile pe umăr – „o întrevedere fantastic”, mai bună decât și-ar fi imaginat-o oricine, premisa unei relații „grozave”, așa cum a catalogat-o Tatăl Superlativelor, Donald Trump.

Dictatorul nord-coreean, construit peste noapte ca un brand politic uriaș, și-a savurat reținut victoria, cu o căutătură destul de piezișă, suprins și el de efuziunile președintelui american.  Devenise dintr-o dată „foarte talentat și foarte patriot”, iar din nefrecventabil „o onoare” să fie întâlnit.

O undă de ironie s-a strecurat, în sensul acesta, și în declarația șefului diplomației chineze, Wang Yi, care a subliniat că în Singapore, la Sentosa, Statele Unite și Coreea de Nord au purtat „negocieri de la egal la egal”. Ministrul de Externe de la Beijing a ținut să sublinieze că între cele două state începe astăzi „o nouă istorie” (sintagmă prezentă și în declarația comună), dar și faptul esențial că țara sa, China, a contribuit la aceasta.

Ceea ce Donald J. Trump a numit „o zi măreață în istoria lumii” nu-mi pare a fi fost, deocamdată, decât un glamuros, foarte bine realizat, reality show.

„Suntem derutați”, s-a auzit glasul unui reporter, la conferința de presă. Pe bună dreptate. Deocamdată, mare lucru nu s-a întâmplat. Iar umorile celor doi lideri, schimbarea lor bruscă de dispoziție, sunt bine cunoscute. Pentru a fi concretizate, cel puțin trei deziderate cuprinse în Declarația Comună au nevoie de echilibru, consecvență și determinare.

Pe de altă parte, președintelui Statelor Unite îi va fi foarte greu să invoce pe viitor drepturile omului (despre care Trump a declarat grăbit presei că a vorbit cu Kim Jong Un) în relațiile cu terțe state.

Regimul ayatollahilor de la Tehran n-a scăpat, firește, ocazia  de a preveni Coreea de Nord în legătură cu obiceiurile președintelui Americii de a nu respecta acordurile. „Și-ar putea retrage semnătura înainte de a ajunge acasă” a fost pus să declare purtătorul de cuvânt al guvernului Iranian.

Ocupat să mai ofere lumii „o zi măreață”, președintele Trump și-a găsit timp să tweetuie: i-a făcut „ratați” pe toți analiștii care și-au manifestat scepticismul în privința viitorului acestei spectaculoase întâlniri.