Încă un masacru la Balc s-a încheiat cu succes

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 08 01. 2020, 21:14

Fac deosebirea dintre vânătoare și masacru. La Balc se desfășoară anual un masacru.

Gonacii aduc vânatul în bătaia puștii, iar venerabilii regi ai răcoritoarelor, limuzinelor și ai altor furnituri, fercheșul primar din Monaco, bancheri murați în devize, plus o liotă de magnați autohtoni se ostenesc să apese pe trăgaci. Mistreților nu li se dă nici o șansă. Decât să grohăie, dacă mai au glas, „Corul Vănătorilor” din opera lui Weber.

În 2009, am scris un text despre asta. (Nu mai am nimic de comunicat, decât sentimentul unei tristeți supraadăugate). Iată-l:

Moartea căprioarei de Ion Ion Țiriac

Seceta a ucis orice boare de vânt. Avionul privat s-a culcat la pământ. A rămas lumea bujbe, ca la urs. Alaiuri de gipane spre Balc s-au tot scurs.

Mă iau după tata. Pădurea străbat. Trag pe nas: ce aer curat! Se văd munții Carpați. Mistreții-s defecți sau plecați. În bătaia carabinei apar fel de fel de magnați. Herr Porsche, Subaru-san, monsieur Peugeot. Umblu de ore întregi. Nu mai pot. Se-aud foșnete, se-aud pași. Hăulituri de hăitași. Ei se mai numesc și gonaci. N-ai ce să le faci. Spun tatei că mi-e sete și-mi face semn să beau. Chelneri în livrele comanda o iau. Apă chioară cu lămâie și-atât.

Din scaieți apare, de fiară, un rât. O blană țepoasă se-arată apoi. Se îndreaptă spre noi. Din ale muntelui poale, Remingtoanele sună cu jale. Se trage! Nu poți fiara s-o clatini. Vine ansamblul „Călușul” cu datini. Von Rauch, Regele Sucului la Cutie, bea țuică și saltă de bucurie. Stăm roată, cu țoiul sub nas. Căci facem popas. Sosesc caviarul și codrii de pâine: Von Mercedes, bitte, mai cheamă și-un câne. Bem. Dansatoare cu fote-nflorate apar pe neașteptate. Se rotesc în bătaia de pușcă. Copoiul lătra. „Domnișoară, nu mușcă”. Ne prindem în horă, magnați cu magnați. Mistreții așteaptă să fie-mpușcați. Cuminți stând cu râtul pe labe, sfios. Din Rolls, tata zice cu fluier de os…

Deodată, desișul se scutură rece. Să fug pentru asta-n cabană? Îmi trece. Tresare un porc. Mă întorc. Pun mâna pe armă, am glonțul pe țeavă. Trei picoli apar cu trofeul pe tavă. Mă uit cu durere în ochii sticloși. (Am apă-n galoși). Strig iute la picoli: Ce-aduceți aici? Cu nările fragezi, urechile mici? Ce-i asta? Ce faceți? Ce fiară e ea? Cu glezne subțiri și la bot catifea? Colți n-are, nu are nici țepi, rât – deloc. Hai, să-mi…, eu nu mă mai joc. În ce, fi-mi-ar greață, acum m-ați vârât și m-ați păcălit atât de urât? Mă duc imediat în parcare. Mistrețul duios căprioară îmi pare. Din pielea-i voi face tulpan la merțan. Parbrizul să-l șterg. Cu Elan. O lacrimă-mi curge, muindu-mi obrazul. (Să las vânătoarea nu-i cazul).

Plâng. Ce gândește tata? Faceți plata!

O liniște grea rupe parii din țarc. Încarc și trag. Încarc.