Îndepărtarea lui Nasty sau Exorcizarea lui Ilie

Azi, cam între orele două și trei după-amiază, Begu o bătea pe Watson, consfințind un nou Brexit – de astă dată al echipei de tenis-fete a GB, din Grupa Mondială II a Fed Cup. Asta, după ce Simona Halep o bătuse măr, în deschidere, pe sensibila Konta.

La aceeași oră, trei gimnaști excepționali, Ponor, Iordache și Drăgulescu, urcau pe podiumul Campionatelor Europene de gimnastică artistică – Cluj 2017. Și, cam tot pe la acea oră, Florin Andone, în Primera Division, era gata-gata să realizeze un asist memorabil, în careul lui Real Sociedad

Se poate să fie ceva mai frumos decât atât, pentru noi, care ne-am obișnuit să trăim, în ultimul timp, din speranțe?! Să ne îmbătăm cu iluzii? Să ne blestemăm înfrângerile și să ne lingem, mereu, rănile nevindecate?

Se poate! Se poate ca dincolo de toate aceste izbânzi, dar odată cu ele, să afli că nația din care faci parte, poporul tău, oamenii de lângă tine sunt mândri și decenți.

Se poate să înțelegi că, deși Marea Britanie, cât e ea de mare, se încurcă în făcături mici, în provocări mărunte, în derapaje lipsite de explicații, la nivel de Federație Internațională de Tenis (cu sediul la Londra), într-un comportament care frizează aroganța și aplicarea discreționară a regulilor de organizare a meciurilor din Fed Cup, spectatorul român e în stare să se comporte civilizat: să nu exagereze, să nu fluiere ca apucatul, să nu huiduie hidos, să fie corect, aplaudând, inclusiv, punctele făcute de răsfățatele englezoaice, mereu în căutarea nodului în papură.

Să organizezi, la nivelul cerințelor continentale, un campionat european și, mai presus de satisfacția pe care ți-o dă reușita organizării în sine, să-i vezi/auzi pe toți cei dintribune comportându-se fără cusur – aplaudând, ovaționând, susținându-i pe gimnaști în momentele lor excepționale, dar și în cele mai puțin reușite – indiferent de țara din care provin sau pe care o reprezintă.

Nu s-au fluierat/huiduit imnuri, nu s-au aruncat obiecte de tot felul și pungi cu diverse  lichide în capul competitorilor; nu s-au inflamat spirite prin afișarea de bannere inepte; nu s-au strigat verzi și uscate. De niciuna dintre toate aceste bucurii ale unei lumi mai „civilizate” decât a noastră n-am avut parte.

Doar aplauze, încurajări și reacții de satisfacție. Emoție pozitivă și lacrimi adevărate, deopotrivă în tribună, terenul de sport și sala de concurs.

Aproape de necrezut…

P.S. Sigur, nu am vorbit aici despre ieșirea, cel puțin, reprobabilă, oricum, absolut nesportivă, a căpitanului-nejucător al echipei de Fed Cup a României – chiar provocat fiind. Cu toții înțelegem gluma, până când ea capătă conotații jignitoare, și reacția acidă, vizavi de nedreptate. Dar asta, până când vorba de duh devine agresiune verbală. Iar dincolo de exagerările ei „naturale” în ceea ce ne privește, presa britanică, și nu numai, a avut dreptate legat de gluma deplasată, uneori misogină și jignitoare a lui Ilie Năstase. Ca să nu mai vorbim de înjurătura grobiană, dacă ea s-a produs.

Până la urmă, vina nu-i aparține în exclusivitate lui Năstase. Aparține implicit Federației Române de Tenis, care l-a numit căpitan-nejucător – cei în drept arătându-se complet indiferenți față de posibilitatea că „Nasty” să se ițească, din nou, din Năstase, recidivând tocmai atunci când te aștepți mai puțin. Punând, astfel, într-o lumină distorsionată, nu numai propria-i persoană, ci o întreagă echipă de tenis a României.

La fel de adevărat este că o vină au și mediile din țară și din străinătate, care s-au înghesuit să promoveze bufoneriile marelui campion, întru satisfacerea propriei clientele.

Știu, își fac meseria. Și mai mult decât atât…

Ceea ce nu scuză, cu nimic, comportamentul lui Ilie Năstase, în general. Indiferent cu câte stele.