„The best is yet to come”. Un fel de binele de acum începe și toată lumea să prospere.
Parcă am mai văzut filmul ăsta. Discursul electrizant rostit la Chicago de președintele Barack Obama imediat după câștigarea alegerilor mi-a creat o senzație de producție hollywoodiană cu buget nelimitat. Un fel de continuare la blockbusterul „Independence Day”, în care președintele salvează personal omenirea, căreia îi oferă, în final, și un speech înălțător. Urmează reconstrucția, pacea și prosperitatea: „Economia noastră își revine, un deceniu de război e încheiat, iar această campanie lungă s-a terminat. Mă întorc la Casa Albă mai hotărât și mai inspirat ca niciodată”.
Dacă ar fi rostit acest discurs acum patru ani, omenirea ar fi crezut fără rest. Între timp, lumea este mai slăbită și mai sceptică. Familiile care și-au pierdut copiii într-un război mult prea lung și de neînțeles și milioanele de americani care și-au pierdut locul de muncă în acești ani de criză se înflăcărează ceva mai greu la promisiunile lui Obama într-un viitor luminos.
Există însă și mai mulți optimiști care vor să creadă încă în Obama, motivând că nu exista alternativă. Cu toate acestea, Mitt Romney, cu a lui viziune îngustă privind lumea și viitorul, cu inconsecvențele lui multiple și schimbările de poziție în probleme cheie, a reușit performanța notabilă să recupereze în ultimele luni distanța față de contracandidatul său și, foarte important, să-l arate pe Barack Obama așa cum este: un om în care omenirea a investit enorm de multă încredere și care, dincolo de promisiuni, are multe restanțe. Chiar dacă el nu a reprezentat pentru suficient de multă lume o alternativă, Mitt Romney are meritul că a arătat din nou alternativa care s-a aflat și se află chiar în poporul american: individualismul, încrederea în sine, spiritul întreprinzător, curajul de a munci, de a risca, de a-ți face singur viața și de a nu depinde de alții. Mult incriminata frază rostită de candidatul republican, potrivit căreia 47 la sută dintre americani ar depinde într-un fel sau altul de stat, a fost evident o gafă de campanie. În politică, unele adevăruri nu trebuie rostite nici măcar în întâlnirile informale.
Un alt adevăr incomod, pentru ambii candidați, este că în spatele cuvintelor, promisiunilor, fotografiilor glossy se află un buget practic nelimitat. Mulți observatori cinici ai vieții politice americane spun că este de-a dreptul indecent să vorbești despre lipsa locurilor de muncă și să cheltuiești două miliarde de dolari pe campania electorală. O parte a acestor bani, circa 300 de milioane, a venit prin intermediul superPAC-urilor, comitete de inițiativă cu „acționariat” vag și transnațional, despre care nimeni nu poate spune cu certitudine dacă și cu ce-l au la mână pe „cel mai puternic om al Planetei”.
Dar acestea sunt de-acum doar detalii. Discursul președintelui SUA a făcut cu siguranță toți banii, reușind să strângă laolaltă o națiune divizată de războiul politic. Barack Obama a încheiat în nota așteptată de toată lumea (Romney ar fi făcut-o la fel): „Împreună, cu ajutorul vostru și grația divină, ne vom continua călătoria spre viitor și îi vom reaminti lumii întregi ce înseamnă să faci parte din cea mai măreață națiune a lumii. Îți mulțumesc, America, Dumnezeu să te binecuvânteze! Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii!” Spre deosebire de vechea lume, în America Dumnezeu încă este puternic. Un sondaj recent arăta că americanii sunt dispuși să voteze la Președinție un negru, un hispanic, un homosexual sau o femeie, dar niciodată n-ar vota un ateu. Barack Obama are norocul să conducă o națiune în care există resurse uriașe de energie, generozitate și credință.