Prima pagină » Puterea Gândului » Îngrijorări la Ierusalim, după întâlnirea Trump-Kim Jong Un

Îngrijorări la Ierusalim, după întâlnirea Trump-Kim Jong Un

Îngrijorări la Ierusalim, după întâlnirea Trump-Kim Jong Un
Îngrijorări la Ierusalim, după întâlnirea Trump-Kim Jong Un. Editorial de Lelia Munteanu

Barak Ravid de la Canal 10, un jurnalist israelian specializat pe domeniul diplomatic, cu excelente surse, a dezvăluit joi câteva concluzii ale unei analize asupra întâlnirii istorice Donald Trump – Kim Jong Un, document clasificat, redactat de ministerul de Externe de la Ierusalim (Benjamin Netanyahu cumulează și funcția de șef al diplomației).

Președintele Statelor Unite, se arată în document, a acceptat cu prea mare grabă și prea multă ușurință solicitarea liderului de la Phenian de a stopa exercițiile militare comune cu Coreea de Sud – propunere care reflectă poziția Chinei și pe care Trump o respinsese înaintea întâlnirii de pe insula Sentosa. În ciuda zâmbetelor largi, a gesturilor prietenoase și a optimismului excesiv, există destule voci, atât la Tokio, cât și la Seul sau în Washington, care se îndoiesc de bunele intenții ale nord-coreenilor și de faptul că dictatorul de la Phenian e dispus să purceadă rapid la schimbările care i se cer și, oricum procesul va fi unul lent și de lungă durată.

O poziție similară cu analiza diplomației israeliene dezvoltă și o serie de specialiști americani. Unul dintre aceștia, nu întâmplător citat de „Global Times” (oficios al religmului de la Biejing) e doamna Bonnie S. Glaser, expert în zona Asia-Pacific, preponderent în politica externă și de securitate a Chinei, care după întâlnirea de marți de la Singapore, a declarat: „Este o mare victorie pentru China”.

Nici nu e nevoie de un exces de expertiză pentru a observa că suspendarea exercițiilor militare cu Coreea de Sud, chiar dacă Trump a declarat că nu va retrage deocamdată cei 32.000 de militari americani din zonă, înseamnă o slăbire a poziției strategice a Statelor Unite în Asia de Est. (Surprins și îngrijorat, Guvernul de la Seul s-a grăbit să ceară detalii Washingtonului).  

Chiar dacă Declarația Comună în patru puncte a celor doi șefi de stat e vagă și lipsită de termene de implementare, orice acțiune de denuclearizare a Pensinsulei Coreea constituie un avantaj pentru China, care și-a jucat impecabil rolul de facilitator al istoricei întâlniri. Observația celor de la „Global Times” e că pentru prima oară, SUA nu mai poate dicta, ci e obligată la compromisuri pentru a-și atinge scopul. Cu atât mai mult cu cât, până marți, demersurile strategico-militare ale Americii în regiune au fost menite și de a îngrădi puterea Chinei. Pentru a-și menține intactă puterea în Asia-Pacific, Trump va trebui să născocească de acum înainte amenințări foarte credibile.  

Nu puțini comentatori americani l-au dat drept victorios după summitul din Singapore pe Kim Jong Un, considerând că Trump a cedat, de dragul show-ului, mai mult decât e dispus să recunoască.
Chiar dacă (după ce, într-o discuție privată, Donald J. Trump a declarat că și-ar dori ca oamenii lui să-l asculte fără crâcnire, cum e ascultat Jim Jong Un) i-a acuzat pe ziariști că nu pricep sarcasmul, președintele american, care nu o dată și-a exprimat simpatia pentru liderii puternici, pare a fi în admirația dictatorului nord-coreean. Nu e cea mai bună veste pentru americani.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?