Înșelătoria, o „doctrină” politică

Mai rău este că noi suntem, deja, în aer, iar ruperea de realitate a politicianului dâmbovițean, de la stânga, la dreapta, îți dă frisoane.

Dinspre stânga, ne sunt transmise fonfleuri pesediste, acuze și amenințări reciproce, post divorț, Dragnea vs Ponta, fantasmagorii și SF-uri despre cum vom pune noi Europa cu botul pe labe și cum o vom face să ne știe de nași. (Până una-alta am aflat câte ceva doar despre nașii lui Dragnea).

De la mijloc, USR+PLUS ne-au tăiat gazul, X2, cu inepțiile consilierilor, purtătorilor de cuvânt și ale roților lor motrice, de la Bogdan, la Caramitru, și de la falanster, la „umflă-l, nene, pe bagabont și bagă-l la beci, ca să nu dea drumul la genocid!!”.

DECES DOLIU în cultura românească! Academicianul Sorin Dumitrescu s-a stins din viață: „A trăit asemenea unui vulcan puternic și viu”

13:47

EXTERNE Ciclonul CHIDO a lovit Mayotte, pe coasta Africii. Ce s-a întâmplat cu cei 9 români aflați pe insulă

13:30

Iar de la dreapta, PNL-ul ne amenință cu consecințele, tot mai apăsate, ale amneziilor cu precomandă.

Eu știu așa: un om care a făcut o prostie (cu atât mai mult, dacă a făcut două, trei, patru), vine în fața electoratului, cu demnitate, se uită în ochii oamenilor, și le spune, cu umilință și înțelegerea propriilor eșecuri: am greșit/am făcut o prostie/am călcat în străchini, dar m-am înțelepțit – îmi cer scuze, voi trage concluziile necesare, voi fi tot eu, dar mai deștept!

Așa stând lucrurile, o atare sinceritate frustă s-ar mai putea să-ți întoarcă ceva din încrederea pierdută.      

Întrucât, eu nu cred că poți uita tot ceea ce s-a-ntâmplat înainte de pogorârea ta din „alte lumi”, într-un partid pe care l-ai încondeiat binișor, înainte să te muți, din nou, în el.

Vorbesc despre cazul prim-vicepreședintelui Raluca Turcan, penelistă, din nou, cu acte în regulă, care spune, într-un miting, la Constanța, referindu-se la PSD: „Oameni buni, alegerile trecute au fost o înșelătorie cap-coadă. Dacă unul dintre dumneavoastră greșește, plătește? Plătește, de multe ori cu vârf și îndesat. Dacă unul de la ei greșește, plătește? Nu. Schimbă legea, modifică reguli, calcă totul în picioare, votează că negrul este alb și, în tot acest timp, economia este pe butuci, educația este praf (…) Toate aceste nefăcute ale PSD-ului trebuie oprite pentru că votul la referendum este un vot de moțiune de cenzură împotriva guvernului PSD-ALDE, Dragnea, Dăncilă și Tăriceanu”.

Așa! Corect! Dar cum s-a ajuns aici, Raluca Turcan nu ne spune? O fi uitat, pesemne. I-or fi zburat amintirile din memorie, ca puiul cu ața. Inclusiv tot ceea ce o deranja, prin 2013, vizavi de prestația USL, alianță contra naturii, înfăptuită între PSD și PNL, partidul la care s-a întors astăzi.

„USL a luat 70 la sută prin înșelarea încrederii românilor. De noi depinde dacă vom ști să demonstrăm și să arătăm oamenilor lucrul acesta„, spunea, atunci,Turcan. Și o fi știut să le demonstreze asta oamenilor, sau o fi uitat?

Că astăzi văd că ne amintim doar de înșelătoria PSD.

Păi, vedeți doamna Turcan de ce nu are ursul coadă? Pentru că interpretăm istoria după cum ne convine, și d-aia nu-nțelegem niciodată nimic și nici pe electorat nu-l facem să-nțeleagă. D-aia nu tragem linie, nu ne cerem scuze, și n-o luăm corect și cinstit de la capăt, mai devreme sau mai târziu.

De ce nu spunem cum s-a ajuns până aici?! De ce ne facem că uităm, încercând să înșelăm, noi înșine, un electorat debusolat, sastisit, îngrețoșat de politică? Pentru că nu avem forță? Nu avem curajul necesar să cauterizăm rana cu fierul roșu?

De ce să nu spunem că electoratul de dreapta și-a pierdut încrederea în PNL din momentul în care acest partid încărcat de istorie s-a aliat cu PSD? De ce să nu recunoaștem că a făcut-o, nu din jertfă politică – vezi Doamne, din necesitatea imperioasă de a-l anihila pe Băsescu și politicile sale (care, fie vorba între noi, dacă n-ar fi avut curajul politic să ia anumite măsuri de criză și să „subțieze” sectorul bugetar, astăzi ar fi scris pe noi, mare, cu verzale, „GRECIA” (dacă nu și mai rău) -, ci din interesul de a trece de ușile măcelăriei, înspre înăuntru.

De ce să nu spunem că aproape tot ce face astăzi partidul lui Dragnea încerca să facă, atunci, alianța lui Ponta-Dragnea-Antonescu?!

De ce să uităm că, în 2015-2016, președintele Klaus Iohannis, guvernul de tehnocrați al lui Cioloș și PNL, susținătorul acestuia, au „rebranduit” un PSD, aproape mort și îngropat?

De ce să nu recunoaștem că nu înșelătoria PSD a adus la vot, în 2016, pe lângă nucleul dur și disciplinat al social-democraților (care ar fi participat oricum), doar câteva procente din votanții celorlalte partide, ci neîncrederea și lehamitea?! De ce să nu spunem că, aproape două legislaturi, opoziția a fost o butaforie împăiată?

Toate acestea ar trebui să le comunică/recunoaștem într-o campanie cinstită. Să ne asumăm greșelile – fiecare pe ale lui -, și să mergem mai departe.

Nu cred că ne ajută în vreun fel numai și numai să ne furăm căciula, o dată la patru ani.