Ioan Paul al II-lea despre Paul al VI-lea: „obosit de iubire”
Pe 6 august, la ora 21.41, în reședința de vară de la Castel Gandolfo, s-a stins Paul al VI-lea, Giovanni Battista Montini. („Cineva ar trebui să ne atragă atenția, chiar de la începutul vieții noastre, că suntem pe moarte”, spusese cândva).
A continuat cu prudență reforma Bisericii, pe care o începuse Ioan al XXIII-lea prin Conciliul II Vatican. „Biserica e o grădină care trebuie cultivată, nu un muzeu de antichități” – cuvintele acestea ale predecesorului său l-au urmărit pe Paul al VI-lea până în ultima clipă.
Figură tragică a Bisericii, amestec de putere și fragilitate, de blândețe și asprime, un ghem de paradoxuri bine temperat, Papa Montini și-a greșit secolul, cred exegeții. A realizat enorm, într-o discreție obstinată, reproșându-și mereu că n-a făcut nimic.
„Nu trebuie să facem niciodată prezumții asupra milei lui Dumnezeu”, i-a replicat unuia dintre secretarii săi, când acesta constatase în treacăt că Suveranul Pontif va ajunge în Paradis.
După primul an de pontificat și-a donat tiara („a lui trei coroane, puse una peste alta”, cum ar spune Eminescu) săracilor lumii, în ultimul an de pontificat îi rămăsese doar propria singurătate, în care se sprijinea ca în cârja papală.
Pe 25 august 1978, la ora 16.30, în Capela Sixtină, a început alegerea unui nou Papă. În Conclav se aflau doi cardinali care nu se văzuseră niciodată până atunci față către față: Joseph Alois Ratzinger și Karol WojtyÅ‚a. Între 18.22 și 18.51, după al patrulea tur de scrutin, pe horn s-a ridicat un fum indecis, nici negru, nici alb, spre neliniștea credincioșilor care se adunaseră în Piață. Cardinalul fochist n-a putut albi fumul, așa că a trebuit să iasă decanul de vârstă al Conclavului pentru a rosti așteptatul „Annuntio vobis gaudium magnum: habemus Papam”. Era Patriarhul Veneției, Albino Luciani. Primul Papă care și-a ales două nume, Ioan Paul, a ieșit în blacon buimăcit: „Nu am nici înțelepciunea inimii, ca Papa Ioan, nici cultura Papei Paul, și totuși mă aflu în locul lor și trebuie să caut să slujesc Biserica. Rugăciunile voastre nădăjduiesc să mă ajute”. A slujit Biserica 33 de zile.
Pasiunea Papei Ioan Paul I au fost epistole. Le-a scris lui Isus, lui Mark Twain, lui Pinocchio. I s-a spus „Papa cel Fericit”, fiindcă zâmbea mereu.
În dimineața de 28 septembrie 1978, secretarul irlandez i-a bătut la ușa dormitorului și, fiindcă nu i s-a răspuns, a intrat. L-a găsit pe Ioan Paul I întins în pat, cu o carte pe piept. Murise înainte de miezul nopții.
Pe 14 octombrie s-a reunit iarăși Conclavul. După trei zile și opt tururi de scrutin, pe hornul Capelei Sixtine s-a ridicat fumul alb. Ioan Paul al II-lea a ieșit în balcon, a spus mulțimii că vine de departe, i-a rugat pe oameni să-l corecteze dacă greșește vreun cuvânt în italiană. Piața Sfântului Petru s-a umplut de aplauze și urale.
… „Obosit de iubire”, murmurase cardinalul WojtyÅ‚a, în fața sicrielor Papei Paul al VI-lea (un sicriu de lemn într-un sicriu de plumb într-un sicriu de stejar). Nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că vorbea pentru sine, ca și când ar fi scrutat adâncul propriei gropi.
„Cineva ar trebui să ne atragă atenția, chiar de la începutul vieții noastre, că suntem pe moarte”.