Iohannis, între președinte și premier
Înțelegând, într-un târziu, că a șifonat serios fața partidului, măcar și numai prin proasta „inspirație” de a-l băga în echipă pe Gigi Becali, Crin Antonescu l-a chemat în ajutor, de urgență, pe mai vechiul său tovarăș de tandem, Klaus Iohannis.
Trebuie să recunoaștem că mâna întinsă a edilului „capitalei culturale” l-a readus la rampă pe liderul liberal, într-o nesperată lovitură de imagine, aplicată atât PSD, cât și aripii Tăriceanu-Chiliman, cu doar două zile înainte de congres.
Criticat dur de Tăriceanu și de „echipa Chiliman”, pe motiv de conducere dictatorială, de manevre nedemocratice în partid și de cedări nepermise în fața lui Ponta și a locotenenților săi, Antonescu avea nevoie ca de aer de un potențator de imagine.
Și cine să-l facă mai frumos, mai deștept și mai european pe „detractorul UE” ori pe „antimaghiarul național”, decât un alt minoritar, și încă unul cu sânge albastru care, pe lângă alte „minuni” mai mici, poate împlini și una mare – s-o facă pe Merkel să-l uite pe Băsescu și să-l bată pe Antonescu, pe umăr, la Consiliu.
Toate astea, dintr-un foc. Dar ele sunt, încă, doar mărunțiș pe lângă lovitura pe care i-a aplicat-o premierului în exercițiu.
Adică mesajul că, încă din 2014, de când va ajunge să-și împlinească unica obsesie de a ajunge la Cotroceni cu sprijinul PSD, liderul liberal va fi deja pregătit să înceapă lupta antisocial-democrată, la baionetă. Va reface, în doi timpi, tandemul Antonescu-președinte – Iohannis-(viitor) premier și, fie vorba între noi, abia de atunci încolo vor începe adevăratele probleme ale Kiseleff-ului.
Nu poate fi pusă la îndoială victoria sasului, cu Antonescu șef de stat, în fața unui Ponta care va deconta toate eșecurile unei guvernări de criză. Pentru a nu mai aminti aici că Iohannis va aduna voturile întregului Ardeal, ale tuturor minorităților, ale râvnitei diaspore.
Da, „Klaus Iohannis a mai fost, o dată, în tandem și a pierdut”, vor spune unii. Nu! Nu a pierdut el, au pierdut Antonescu, Geoană și compania, ceea ce e cu totul altceva.
Acum, mai rămâne o singură situație care ar putea complica lucrurile: Iohannis să nu fie doar „esteticianul” lui Antonescu, ci o personalitate cu bătaie mult mai lungă.
Atunci vom avea, în sfârșit, președinte, dar vom rămâne, din nou, fără premier…